Prima probă, Limba și literatura română, are loc luni, 19 iunie și va fi urmată de proba la Matematică, miercuri, 21 iunie. Proba la Limba și literatura maternă este programată joi, 22 iunie. Toate cele trei probe sunt scrise.
UPDATE Elevii de clasa a VIII-a au primit cerințe pe baza a două texte suport. Este vorba despre "Limir- Împărat" de Ioan Slavici şi "Deşertul pentru totdeauna" de Octavian Paler.
La cel de-al doilea subiect, candidații au avut de scris o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să o caracterizeze pe Lia, personajul din textul lui Ioan Slavici.
Stireinitiala Accesul candidaților în unitățile de învățământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8:00 - 8:30. Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.
Probele încep la ora 9:00, când candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate și pagini suplimentare).
Citește pe Antena3.roCe locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna
Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare. Asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta, conform procedurilor.
Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană/a Municipiului București de Organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor procedurii specifice cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale în anul 2023.
Probele sunt monitorizate audio-video.
Rezultatele inițiale vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).
Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.