x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 20.000 de ruși, uciși în Ucraina în ultimele cinci luni

20.000 de ruși, uciși în Ucraina în ultimele cinci luni

de Redacția Jurnalul    |    02 Mai 2023   •   10:30
20.000 de ruși, uciși în Ucraina în ultimele cinci luni
Sursa foto: Agerpres

Serviciile de informaţii americane susțin că 20.000 de luptători ruşi au fost ucişi în Ucraina, din luna decembrie şi alţi 80.000 au fost răniţi în lupte, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe, informează AFP.

"Estimăm că Rusia a numărat, începând din luna decembrie, peste 100.000 de combatanţi ucişi sau răniţi, dintre care 20.000 de morţi în lupte", a anunțat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby.

El a precizat că jumătate dintre cei morţi aparţin grupării de mercenari Wagner, fiind vorba, în mare parte, de foşti prizonieri "aruncaţi în luptele de la Bahmut fără pregătire suficientă sau comandă militară adecvată"."Concluzia este că ofensiva Rusiei s-a întors împotriva ei", a spus John Kirby.

Pe de altă parte, oficialul american a refuzat să comenteze pierderile suferite de Ucraina, care este susţinută de o coaliţie occidentală condusă de Statele Unite."Depinde de ei să vorbească despre asta sau nu. Nu voi face niciodată public nimic care să le facă dificilă sarcina. Ei sunt victimele, Rusia este agresorul", a precizat el.

Majoritatea luptelor din ultimele săptămâni s-au concentrat în regiunea Donbas din estul Ucrainei, în special în oraşul Bahmut. Ruşii au avansat foarte greu în acest oraş industrial în mare măsură distrus. Ei pretind că deţin controlul asupra a aproximativ 80% din acesta. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: ruși uciși ucraina