50 de elefanţi beţi au creat dezastru într-un sat indian şi au distrus trei case după ce au consumat 500 de litri de alcool, scrie Daily Mail.
După ce au consumat cele 18 containere cu alcool, animalele mai voiau băutură şi au început să răscolească prin zonă.
Cireada de elefanţi a ieşit din pădure pentru că au fost atraşi de mirosul de băutură puternic care venea din satul Dumurkota de la un magazin. Localnicii au reuşit să îndepărteze elefanţii după incident. "Din nefericire, aceste animale locuiesc aproape de oameni şi recunosc mirosul de alcool", a spus un poliţist.
Potrivit autorităţilor, elefanţii se comportau la fel ca oamenii beţi, ei fiind "agresivi şi iraţionali", doar că erau "mult, mult mai mari".
Se pare că elefanţii fac parte dintr-o cireadă formată din 120 de elefanţi, ei ajungând în zonă vineri noaptea, incidentul având loc duminică.
"Vor avea o mahmureală pe cinste", a spus un poliţist.