x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 57 de milioane de clienţi şi şoferi Uber, afectaţi de furtul de date personale

57 de milioane de clienţi şi şoferi Uber, afectaţi de furtul de date personale

23 Noi 2017   •   15:51
57 de milioane de clienţi şi şoferi Uber, afectaţi de furtul de date personale

Nu există nicio dovadă că acei clienţi Uber cărora le-au fost furate datele personale se află în risc direct în faţa unei crime financiare, a insistat un ministru din Marea Britanie, în ciuda sutelor de utilizatori ale căror conturi au fost hackuite de Rusia, potrivit afirmaţiilor acestora, scrie The Guardian.

Ministrul digital, Matt Hancock, a spus pentru Casa Comunelor că guvernul încă încearcă să măsoare numărul de oameni din Marea Britanie afectaţi de furtul de informaţii persoanele a 57 de milioane de clienţi şi şoferi Uber, în octombrie 2016.

The Times notează că peste 800 de oameni din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii au postat pe Twitter că au avut conturile hackuite de către Rusia şi că li se emit facturi în ruble pentru călătorii cu taxiul, pe care nu le-au făcut, în Moscova sau în St Petersburg.

Compania americană a informat publicul că doi hackeri au reuşit să acceseze informaţiile utilizate de către Uber. Cei doi ar fi obţinut numele, adresele de mail şi numerele de telefon mobil ale utilizatorilor acestei aplicaţii. Au fost furate, de asemenea, şi numele şi numerele de maşină a peste 600,000 de şoferi Uber din Statele Unite.

“În acest stadiu, informaţiile noastre, pentru clienţii Uber, spun că informaţiile furate nu sunt genul de informaţii care ar permite crime financiare directe, dar lucrăm pentru a verifica asta şi nu dezvăluim nimic”, a spus Matt Hancock. Acesta a cerut clienţilor şi şoferilor Uber să îşi monitorizeze cu atenţie conturile şi să raporteze orice li se pare suspect.

×
Subiecte în articol: uber date persoanle furt Rusia clienti soferi