x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 800.000 de persoane, nevoite să evacueze din calea Ciclonului Fani

800.000 de persoane, nevoite să evacueze din calea Ciclonului Fani

02 Mai 2019   •   14:17
800.000 de persoane, nevoite să evacueze din calea Ciclonului Fani

Mii de persoane sunt nevoite să-și evacueze locuințele aflate în satele de pe coasta de est a Indiei, înainte ca un ciclon puternic să lovească în aproximativ 24 de ore, transmite BBC.

Centrul ciclonului este situat în vestul Golfului Bengal, după cum notează Institutul Indian de Meteorologie. Ciclonul Fani se îndreaptă spre statul Odisha cu vânturi care pot ajunge până la 200 km/h până vineri.

Autoritățile au oprit activitățile din două porturi majore aflate pe coasta de est, în timp ce sute de echipaje de salvatori ajută oamenii să-și evacueze locuințele și să se îndrepte spre adăposturi anti-ciclon.

Autoritățile au declarat pentru BBC că în jur de 800.000 de persoane sunt nevoite să-și părăsească locuințele. Aproximativ 100.000 vor fi evacuate din Puri, un oraș aflat în Odisha, în condițiile în care autoritățile sunt de părere că aici ciclonul va lovi cu cea mai mare putere. Puri este și casa unui templu vechi de 858 de ani, iar oficialii sunt îngrijorați de impactul pe care furtuna ar putea să-l aibă asupra clădirii istorice.

Ciclonul Fani, încadrat în categoria trei, este a patra furtuna care lovește coasta de est a țării în ultimele trei decenii.

×
Subiecte în articol: ciclonul fani india evacuare