x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A murit actorul şi regizorul Harold Ramis

A murit actorul şi regizorul Harold Ramis

25 Feb 2014   •   09:41
A murit actorul şi regizorul Harold Ramis

Harold Ramis, actor cunoscut din 'Ghostbusters' (Vânătorii de fantome) şi regizor al unor comedii de succes precum 'Mafia Blues', a murit luni, la vârsta de 69 de ani. Cineastul, care a locuit mereu la Chicago (nordul Statelor Unite), s-a stins din cauza unei boli rare a vaselor sanguine, a anunţat soţia lui, Erica Mann Ramis, relatează Chicago Tribune.

Harold Ramis asocia în filmele sale originalitatea şi simţul absurdului într-un echilibru perfect, model pentru actori şi regizori ca Adam Sandler şi Judd Apatow.

Ramis şi-a început cariera în 1969, când s-a alăturat grupului de improvizaţie Chicago Second City în care jucau John Belushi şi cei care urmau să îi fie parteneri în 'Ghostbusters', Bill Murray şi Dan Aykroyd. La Hollywood a colaborat cu regizorul şi producătorul Ivan Reitman. A semnat primul său film, 'Caddyshack', în 1980 şi a jucat apoi rolul doctorului Egon Spengler în 'Ghostbusters', la care a fost co-scenarist.

Fără a fi un actor celebru, Ramis a ştiut ca regizor să pună în valoare talentul pentru comedie al actorilor Bill Murray, Billy Crystal, Michael Keaton şi Robert De Niro. Ultimul său film, 'Year One', comedie plasată în timpuri preistorice, a fost lansat în 2009. A regizat filmul 'Groundhog Day' (Ziua cârtiţei), cu Bill Murray şi Andie MacDowell, care a primit în 1994 premiul BAFTA pentru cel mai bun scenariu.

×
Subiecte în articol: Harold Ramis