x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bărbatul care a ucis 12 persoane în Washington lucra ca IT-ist pentru baza militară unde s-a petrecut incidentul

Bărbatul care a ucis 12 persoane în Washington lucra ca IT-ist pentru baza militară unde s-a petrecut incidentul

17 Sep 2013   •   11:54
Bărbatul care a ucis 12 persoane în Washington lucra ca IT-ist pentru baza militară unde s-a petrecut incidentul

Aaron Alexis, bărbatul care a ucis 12 oameni într-o bază navală din Washington DC, avea permisiunea de a intra în baza militară, chiar dacă avea antecedente, acesta deschizând focul în timpul unor conflicte şi în trecut.

Alexis avea contracte cu armata americană în calitate de specialist IT, fiind descris de apropiaţi drept labil psihic şi coleric. Acesta a intrat în baza navală, trăgând la întâmplare şi ucigând 12 angajaţi civili, până să fie la rândul lui omorât de poliţişti.

Primarul capitalei SUA, Vincent Gray, spune că nu există până acum dovezi că atacul ar fi fost unul terorist, dar adaugă că nu s-au găsit nici alte motive.

Atacul de ieri a dus la închiderea Senatului şi suspendarea zborurilor din oraş, existând suspiciunea că SUA se confruntă cu un atac terorist. În orele de după atac s-a vorbit de un al doilea suspect, însă FBI a determinat mai târziu că Aaron Alexis a fost singurul atacator.

Martorii spun că Alexis, care avea mai multe arme semi-automate, a deschis focul în jurul orei locale 08:20, pe unul dintre coridoarele bazei navale, ieşind apoi pe un balcon şi trăgând şi asupra muncitorilor care veneau la lucru.

Alexis, de 34 de ani, avea acces în baza navală unde făcea update-uri de soft şi alte lucrări de IT. Se pare că bărbatul şi-a cumpărat armele folosite în atac legal, în statul vecin Virginia.

Atacul redeschide dezbaterea despre o eventuală restrângere a dreptului de port armă în SUA.

"Ne confruntăm cu încă un atac care s-a soldat cu crime în masă. Victimele sunt bărbaţi şi femei care mergeau la muncă, a căror meserie era să ne protejeze pe toţi", a declarat preşedintele Barack Obama.

Alte semne de întrebare sunt legate de uşurinţa cu care Alexis, care avea antecedente, a fost lăsat să lucreze într-o bază militară. În 2004, Alexis a tras cu pistolul în cauciucurile unor automobile parcate în faţa casei sale, în urma unei dispute prinvind locurile de parcare.

În 2010, când locuia în Texas, Alexis a tras un glonţ prin tavanul casei sale, enervat că vecinul de deasupra face prea mult zgomot.

Alexis a scăpat de închisoare în ambele cazuri, după ce avocaţii săi au invocat că acesta suferea de şoc post-traumatic provocat de atentatele teroriste din 11 septembrie 2001.

Se pare că bărbatul a participat la acţiunile de recuperare a cadavrelor, după atentatele de la 11 septembrie. 

×
Subiecte în articol: aaron alexis impuscaturi washington