ITALIA, AMORE MIO!
Despre numarul romanilor din Italia, despre problemele celei mai mari comunitati de imigranti si despre parerea italienilor despre compatriotii nostri ne-a vorbit Cristian Valentin Colteanu, ambasadorul Romaniei in Italia.
COSTIN ANGHEL
HOTARARE. Excelenta Sa vrea sa-i ajute pe romanii din Italia
|
Jurnalul National: Care este situatia comunitatii romanesti din Italia?
Valentin Colteanu: Pana acum cativa ani, comunitatea romaneasca din Italia era destul de redusa. Ea a devenit de anul trecut cea mai numeroasa comunitate de straini. Ultimele date statistice italiene, oficiale, indica in prezent o cifra de circa 250.000 de etnici romani cu statut legal, fata de un numar de 96.000 de romani la finele anului 2002. Este o dinamica consistenta in acesti ultimi doi ani.
Romanii aflati ilegal pe teritoriul Italiei sunt inclusi in vreo statistica?
Conform acordurilor semnate de tara noastra, accesul cetatenilor romani in spatiul Schengen este autorizat pentru o perioada de 90 de zile in cadrul unui semestru, trei luni din sase. Practic, ei se pot deplasa intr-un an sase luni, cu un interval de intrerupere de trei luni. Nu exista asemenea statistici, pentru ca e imposibil de configurat o asemenea statistica, intrucat persoanele sunt intr-o continua miscare. Noi ne referim intotdeauna la statisticile care vizeaza comunitatea romana cu statut legal. Cei care sunt in interiorul spatiului Schengen pentru trei luni, in Italia sau in orice alta tara a spatiului Schengen nu pot fi considerati cu statut ilegal.
Care sunt zonele Italiei preferate de romani?
Exista o anumita compatibilitate a comunitatilor de romani determinata de oportunitatile care exista in anumite zone ale Italiei privind desfasurarea unor activitati creative. De aceea, din punct de vedere geografic, comunitatile cele mai semnificative se regasesc in nordul Italiei si in zona de centru, in special in regiunile Piemonte, Lombardia, cu zona Milano si in jurul capitalei. In Roma si in imprejurimile ei traiesc circa 70.000 de romani. In Piemonte, Torino, traiesc aproximativ 40.000 de etnici romani, iar in Lombardia, Milano, circa 35.000-40.000 de persoane. Catre Est, in zona Veneto, in jurul Venetiei si Treviso, tot cam 40.000 de romani, iar in Toscana, Florenta, cam 30.000 de persoane.
Ce este glosofobia, frica de care suferă trei din patru persoane. Poate duce chiar la simptome fizice
Citește pe Antena3.ro
Calificari
Cu ce se ocupa romanii in Italia?
Principalele sectoare in care romanii isi desfasoara activitatile sunt in primul rand constructiile, agricultura si serviciile de asistenta. As vrea sa precizez faptul ca este intr-o continua crestere numarul celor care desfasoara activitati pe cont propriu, in special in domeniul comertului si constructiilor. In zona de nord a tarii este chiar o prezenta semnificativa a intreprinzatorilor romani care si-au format propriile societati. Cei mai multi dintre romanii care veneau sa munceasca in Italia nu isi gaseau posturi potrivite specializarii lor si munceau unde gaseau, pe ce post gaseau.
Acum care este situatia?
Eu cred ca deja am depasit de mult aceasta situatie, eu personal nu am mai auzit de astfel de cazuri de declasificare profesionala. Cei care au avut probleme intr-o perioada - ma refer la acum 10-15 ani - cand din motive de disponibilitate in piata muncii, de acoperire a anumitor meserii, era necesar sa se plieze pe alte activitati necorespunzatoare cu pregatirea lor initiala nu cred ca mai sunt in aceasta situatie. Acum, cei care vin in Italia sa-si desfasoare activitatea intra in domeniile pentru care ei sunt pregatiti. Sunt foarte rare cazurile cand persoane cu o anumita pregatire intr-o zona au apelat la o reconversie profesionala pentru a se integra intr-un mediu.
Distantele mari
Cu ce se confrunta romanii de aici?
O buna parte din probleme au fost rezolvate printr-o extindere a retelei consulare din Italia. Avem un Consulat General la Milano, intentionam sa mai deschidem doua agentii consulare tot in zona de Nord, astfel se vor reduce considerabil distantele pe care rezidentii romani trebuie sa le parcurga in zonele respective pentru a accesa serviciile consulare. Am stabilit intalniri periodice cu reprezentantii asociatiilor si comunitatilor romanesti din aceasta tara, tocmai pentru a afla de la ei problemele comunitatiilor romanesti. La ultima intrunire pe care am avut-o, in februarie, un aspect important care a fost pus pe tapet, in special de cei din jurul Romei, a fost sensibilizarea autoritatilor italiene privind facilitarea obtinerii actelor de stare civila si a certificatelor de cazier judiciar. Ei au solicitat si posibilitatea conectarii la o baza de date pentru confirmarea on-line a identitatii cetatenilor romani care au ramas fara documente de identitate si pentru verificarea validitatii permiselor de conducere.
Colaborarea cu italienii
Care sunt principalele asociatii romanesti si reprezentantii lor? S-a dorit crearea unei Ligi a Romanilor din Italia.
A existat in ultimii ani o tendinta de multiplicare a acestor asociatii. Anul trecut, la lansarea "Ghidului lucratorului roman in Italia", s-au strans la Roma reprezentantii acestor asociatii. Cu aceasta ocazie s-a lansat ideea crearii unei Ligi. Acum fiecare asociatie are un statut si un program care cuprinde in primul rand dialoguri cu autoritatile locale, in asa fel incat sa fie angrenate cat mai mult la activitatile sociale. Este firesc sa existe cateodata nepotriviri de concept sau initiative care nu totdeauna pot fi plasate intr-o matrice comuna, in asa fel incat sa conduca la un rezultat care sa vizeze crearea unei asemenea ligi. La ultima lor reuniune au participat chiar reprezentanti ai asociatiilor de romani din alte tari, precum Germania, care au expus in fata compatriotilor din Italia un model pe care ei l-au aplicat in diverse landuri si s-a dovedit o forma de colaborare foarte buna. Mi se pare un lucru extrem de important, care va duce treptat la o coagulare a comunitatilor romanesti care se afla in tarile din Europa.
Infractorii
In ziarele italiene si in cele romanesti ajung mai ales informatii despre infractorii romani. Fac romanii numai fapte rele?
Presa din Italia si in general mass-media cauta situatiile de senzatie. Extrapoland cazurile semnalate de presa italiana la numarul membrilor comunitatii romanesti din Italia, faptul ca aceasta comunitate este numeroasa, normal ca exista si persoane care comit infractiuni, care fac aceasta criminalitate "de vitrina", vizibila, care nu sunt pe placul nimanui. Incercam, impreuna cu autoritatile italiene, sa intelegem care sunt cauzele acestei criminalitati. Din constatarile pe care le-am avut observam ca majoritatea faptelor prezentate in presa italiana sunt reale. Pentru a schimba aceasta stare de fapt care duce la o imagine deformata a comunitatii romanesti din Italia, noi incercam sa actionam asupra cauzelor care o produc. Una din masurile luate a fost lansarea "Ghidului lucratorului roman in Italia". Avem doi politisti romani care lucreaza cu autoritatile italiene, rolul acestora fiind de a conlucra cu autoritatile politienesti din Roma si Milano pentru contracararea criminalitatii organizate in care sunt implicati concetatenii nostri. La ambasada lucreaza si un atasat pe probleme de munca si protectie sociala al Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale si Familiei, din Romania.
Cum sunt vazuti romanii in Italia, atat la nivelul autoritatilor, cat si la cel al omului de rand?
Cu autoritatile italiene colaboram foarte bine, planul bilateral dintre Romania si Italia este unul foarte larg si cuprinde foarte multe aspecte. Noi cei din Italia avem aproape zilnic contacte cu diverse medii lucrative sau din zona serviciilor italiene care beneficiaza de serviciile romanilor si pana in prezent, cu unele exceptii, care nu pot fi generalizate, exista o apreciere generala asupra seriozitatii, profesionalismului comunitatii de romani, asupra faptului ca au o pregatire temeinica. Ei aduc uneori un plus de valuare in acele zone sau meserii unde Italia si-a pierdut specialistii.