x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Afganii, aştepaţi la vot în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Abdullah Abdullah se confruntă cu Ashraf Ghani

Afganii, aştepaţi la vot în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Abdullah Abdullah se confruntă cu Ashraf Ghani

14 Iun 2014   •   10:15
Afganii, aştepaţi la vot în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Abdullah Abdullah se confruntă cu Ashraf Ghani

Birourile de vot pentru cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Afganistan s-au deschis sâmbătă dimineaţă, la ora locală 07.00, afganii fiind chemaţi la urme pentru a-l alege pe succesorul lui Hamid Karzai, care se află la putere de la alungarea talibanilor de către invazia SUA în 2001, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

În acest al doilea tur se confruntă Abdullah Abdullah, luptător împotriva talibanilor, şi Ashraf Ghani, fost economist al Băncii Mondiale, după ce niciunul nu a reuşit să obţină un procent de peste 50% din voturi la primul tur al scrutinului, de la 5 aprilie.

Din cauza ameninţărilor rebelilor, au fost luate ample măsuri de securitate pentru acest scrutin. La Kabul, un important dispozitiv de securitate poate fi văzut pe străzi, forţele afgane fiind hotărâte să dejoace orice tentativă de atac din partea talibanilor.

În total, aproximativ 400.000 de militari şi poliţişti au fost desfăşuraţi în întreaga ţară.

×
Subiecte în articol: afganistan alegeri prezidentiale