x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Afganistan: Mai multe state recomandă propriilor cetățeni să nu vină la Aeroportul din Kabul

Afganistan: Mai multe state recomandă propriilor cetățeni să nu vină la Aeroportul din Kabul

26 Aug 2021   •   09:20
Afganistan: Mai multe state recomandă propriilor cetățeni să nu vină la Aeroportul din Kabul

Mai multe state care se ocupă cu evacuarea propriilor cetățeni din Afganistan au transms alerte de securitate, scrie Reuters.

Cetățenilor americani li se recomandă să nu se deplaseze la Aeroportul Internațional Hamid Karzai, este alerta transmisă de Ambasada SUA la Kabul.

Cei care se află deja la  Poarta Abbey, la porţile de est şi de nord au fost somați să plece imediat, potrivit alertei de securitate de pe site-ul ambasadei, fără să se precizeze motivul. 

Însă președintele Joe Biden a atras atenția, în ultimul său discurs, că există amenințări din partea grupării Statul Iislamc față  de operațiunile de evacuare. 

Totodată, alerta le recomandă cetăţenilor americani "să fie conştienţi de ce se întâmplă în jurul lor în orice moment, în special în mulţimi mari".

Însă și alte ambasade au transmis avertismente asemănătoare. Este  cazul reprezentanțelor diplomatice ale Marii Britanii și Australiei. 

Ministrul australian de Externe, Marise Payne, a transmis că exsă o amenințare de atac terorist în aproperea aeroportului din Kabul și a îndemnat persoanele care au vize pentru Australia să părăsească zona. 

"Există o ameninţare foarte importantă, încă valabilă, de atac terorist", a spus oficialul.

Această țară își evacuează proprii cetățeni dar și pe cei care au viză maii lungă de o săptămână.

Premierul Scott Morrison a declarat că Australia  a evacuat 4.000 de persoane, majoritatea aflându-se deocamdată în Emiratele Arabe  Unite, iar 639 au ajuns în țară.

Australia a fost una dintre forțele aliate NATO în Afganistan. Peste 39.000 de militari australieni au fost prezenți, dintre care 41 au decedat. 

Și Ministerul de Externe britanic a postat pe site același mesaj.

"Nu vă deplasaţi la aeroportul internaţional Hamid Karzai din Kabul. Există o ameninţare importantă şi permanentă de atac terorist. Dacă vă aflaţi în zona aeroportului, părăsiţi-o pentru un loc sigur şi aşteptaţi instrucţiuni. Dacă puteţi să părăsiţi Afganistanul în siguranţă prin alte mijloace, faceţi acest lucru imediat". 
 

×
Subiecte în articol: sua kabul Afganistan