Talibanii vor să reia negocierile de pace cu Statele Unite ale Americii, la zece zile după ce președintele Donald Trump le-a declarat încheiate și a doua zi după cele două atentate din Afganistan, revendicate de aceștia.
Negociatorul șef al talibanilor, Sher Mohammad Abbas Stanikzai a declarat, într-un interviu BBC, că vrea să deschidă ușile pentru tratative și speră că cealaltă parte își va reanaliza decizia.
În ziua de 7 septembrie, Donald Trump a pus capăt, în mod surprinzător, discuțiilor care aveau loc de un an cu talibanii, și care păreau că vor ajunge la un acord, după 18 ani de conflicte. Șeful de la Casa Albă şi-a motivat schimbarea de atitudine prin moartea unui soldat american şi a altor 11 persoane într-un atentat comis cu două zile înainte la Kabul. Administraţia s-a arătat însă mai puţin categorică, secretarul de stat, Mike Pompeo, neexcluzând reluarea negocierilor, cu condiţia ca rebelii să-şi schimbe atitudinea.
Talibanii au revendicat marți două atentate sinucigaşe, unul în capitala afgană, în apropierea unui centru de recrutare al armatei, iar celălalt lângă un miting electoral al preşedintelui Ashraf Ghani, la 60 km de Kabul. Bilanţul total al celor două atentate se ridică la 48 de morţi şi 80 de răniţi, fiind cel mai sângeros de la finalul discuţiilor.
Numeroşi observatori se aşteaptă la o revenire a violenţelor din partea talibanilor în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 28 septembrie, întrucât insurgenții nu recunosc legitimitatea autorităților de la Kabul.
AGERPRES