x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Al Qaida ameninţă Arabia Saudită cu represiuni

Al Qaida ameninţă Arabia Saudită cu represiuni

01 Dec 2015   •   11:39
Al Qaida ameninţă Arabia Saudită cu represiuni

Aripa Al Qaida în Yemen (AQAP) a ameninţat guvernul saudit cu atacuri dacă executivul de la Riad îşi va duce la bun sfârşit planul de a executa în masă peste 50 de presupuşi terorişti, printre care şi membri ai Al Qaida, a anunţat gruparea teroristă într-un comunicat postat pe o reţea socială, transmite marţi Reuters.

AQAP, una dintre cele mai letale ramuri ale reţelei teroriste globale, a avertizat că este la curent cu intenţiile saudiţilor de a executa membri ai grupării aflaţi în închisori saudite şi a promis să comită atacuri ca represalii.

"Jurăm pe Dumnezeu, sângele nostru va fi vărsat înaintea sângelui prizonierilor noştri, iar sângele lor pur nu se va usca până când nu vom vărsa sângele soldaţilor lui Al Saud (referire la familia regală Al Saud - n.r.). Nu ne vom bucura de viaţă până când nu vom tăia beregatele conducătorilor Al Saud", stă scris în comunicatul postat pe Twitter şi datat 1 decembrie.

Presa locală a transmis săptămâna trecută că autorităţile saudite intenţionează să execute peste 50 de oameni condamnaţi pentru "delicte teroriste". În 2015, Arabia Saudită a executat cel puţin 151 de deţinuţi, potrivit Amnesty International, dintre care mulţi erau cetăţeni străini condamnaţi pentru delicte având legătură cu drogurile.

×