Părinţii unui băieţel de 4 ani, din Florida, susţin că fiul lor este altfel decât un copil obişnuit, având capacităţi psihice uluitoare. Prin comparaţie, părinţii lui spun că fiul lor se aseamănă mult cu personajul Cole Sear, din Al Şaselea Simţ.
Greg şi Heather Howell spun că fiul lor Elijah a avut un comportament neobişnuit încă de când era mic. Nici nu împlinise un an de viaţă, dar la 10 luni vorbea deja în fraze. De asemenea, era în stare să vorbească despre o persoană doar când o privea şi fără să o fi cunoscut-o vreodată.
Băiatul a fost dus de părinţii săi la un specialist, care a confirmat capacităţile supranaturale ale băiatului. Mama copilului a mai povestit că micuţul ei i-a prezis că va pierde o sarcină şi că, mai târziu, va da naştere unor gemeni, băieţi. Şi e3xact aşa s-a întâmplat, precum anticipase fiul ei, scrie Daily Mail.
Heather a consultat o expertă în comunicare paranormală, Denise Lescano, nevenindu-i să creadă că fiul ei are asemenea puteri. Denise i-a confirmat lui Heather că Elijah poate să comunice cu spiritele, să le vadă şi să vorbească cu ele şi că băieţelul aflase de la bunica lui moartă ceea ce se va întâmpla cu mama sa şi cu sarcina ei.
Femeia i-a mai spus lui Heather că fiul ei poartă în el experienţele vieţilor lui anterioare şi despre care el vobeşte acum. Denise a învăţat-o pe Heather şi cum să gestioneze interacţiunile fiului său cu lumea spiritelor.
Denise a povestit la rândul ei că este mediu încă de la vârsta de 9 ani. Ea a lucrat cu poliţiştii pentru rezolvarea cu succes a unor crime şi la găsirea unor persoane dispărute. (S. Stancu)