Potrivit unei numărători neoficiale a voturilor realizată de institutul de sondaje CESID, alianța condusă de Partidul Progresist Sârb (SNS), loial lui președintelui Aleksandar Vucic, a obținut 52,9% din voturi în capitală.
Mișcarea de centru-dreapta Kreni-Promeni, condusă de avocatul Savo Manojlovic, s-a clasat pe locul al doilea, cu 17,2%. Partidul verde de stânga Biram Beograd s-a clasat pe locul al treilea cu 12,5%.
Aproximativ 20% din cei 6,7 milioane de locuitori ai Serbiei trăiesc în Belgrad, iar funcția de primar este considerată a patra cea mai importantă din țară, după președinte, prim-ministru și președintele parlamentului.
Alegeri locale parțiale au avut loc, de asemenea, în 88 din cele 145 de municipalități din Serbia.
Vucic și-a declarat victoria și a declarat că partidul său va avea o majoritate în Primăria Belgradului. „Aceasta este ...o victorie incredibilă”, a declarat el.
(sursa: Mediafax)