O intreaga serie de aterizari de urgenta demonstreaza ca recentele amenintari teroriste au semanat frica in randul companiilor aeriene europene.
IRINA CRISTEA
Controlorii de trafic de pe aeroportul din Budapesta au avut parte, zilele trecute, de ture foarte solicitante. In noaptea de duminica spre luni, un avion de tip Boeing 747, venind din Turcia, a aterizat de urgenta pe aeroportul din capitala ungara, Budapesta, in urma unei alerte cu bomba la bord. Aparatul plecase din Istanbul cu destinatia Frankfurt si transporta 162 de pasageri si patru membri ai echipajului. Aterizarea a decurs fara probleme si a fost urmata imediat de o minutioasa expertiza a fortelor speciale ungare. "Nici o bomba nu a fost descoperita la bord, iar aparatul si-a continuat drumul", a declarat, pentru agentia France Presse, un purtator de cuvant al politiei.
PREDECENT. Incidentul de duminica noaptea nu a fost singular. Cu cateva ore mai devreme, controlorii de trafic indrumasera la sol un aparat Airbus cu 169 de persoane la bord, care ceruse permisiunea sa aterizeze de urgenta, tot in urma unei alerte cu bomba. Coincidenta sau nu, ruta celui de-al doilea aparat, apartinand companiei Lufthansa, era tot Istanbul - Frankfurt.
Si aceasta alerta s-a dovedit a fi falsa.
Pilotii celor doua avioane au relatat anchetatorilor ca, la scurt timp dupa decolarea din Istanbul, au primit, pe caile de comunicatie cu solul, un mesaj de amenintare in care li se spunea ca la bord se afla o bomba.
O spaima zdravana au tras si pilotii, si pasagerii unui zbor al companiei Croatian Airlines. Duminica, toti ocupantii avionului au fost evacuati de urgenta la Frankfurt, in urma unei alerte similare. Ca si in celelalte cazuri, perchezitiile nu au confirmat existenta la bord a vreunui dispozitiv explozibil.
Citește pe Antena3.ro
INTERDICTIE IN FRANTA
Tot temerile legate de securitate au determinat autoritatile franceze sa interzica accesul pe teritoriul Frantei al aparatelor companiei aeriene iordaniene Jordan Aviation. Directia generala a aviatiei civile franceze semnalase "grave lacune de siguranta" in urma unor controale efectuate cot la cot cu italienii. Jordan Aviation este o firma ce asigura zboruri in regim charter. Flota sa aeriana numara sase aparate tip Airbus si Boeing. Presedintele firmei a negat ca ar exista probleme de securitate legate de vreunul dintre avioanele sale.