Politia americana a decis sa redeschida ancheta privind moartea actritei Natalie Wood, care a fost gasita inecata, in 1981, langa Santa Catalina Island (California), dar a negat ca ar exista banuieli la adresa sotului actritei, Robert Wagner, la randul sau actor, relateaza AFP.
La adresa lui Wagner s-au formulat, chiar recent, unele banuieli privind implicarea in moartea frumoasei sale sotii.
Natalie Wood avea 43 de ani in momentul mortii. A fost gasita inecata la 29 noiembrie 1981. Iesise, impreuna cu sotul sau, la o plimbare cu iahtul, in apropierea insulei Catalina. Anchetatorii au tras atunci concluzia ca a fost vorba despre un accident. Numai ca, tot de atunci, speculatiile au inflorit.
Biroul serifului comitatului Los Angeles a explicat acum ca exista noi informasii importante si a decis sa desemneze doi detectivi pentru a relansa ancheta.
Vinerea trecuta, capitanul vasului a povestit la postul de televiziune NBC ca a fost martorul unui scandal urat intre cei doi soti. El l-a acuzat chiar pe Robert Wagner ca a provocat indirect moartea actritei. "De ani si ani vreau sa vorbesc si nimeni, pana acum, nu m-a ascultat cu adevarat", a explicat Dennis Davern.
Cu toate astea, locotenentul John Corina a negat ca ar exista banuieli la adresa lui Wagner, fara a intra in detalii. "Am primit recent informatii care ne-au parut destul de interesante pentru a ne face sa aruncam o privire atenta asupra cazului", a adaugat el, precizand ca atat sotul actritei, cat si capitanul vasului vor fi interogati din nou.
Potrivit anchetei de la momentul respectiv, cei doi soti plecasera sa-si petreaca weekendul de Thanksgiving la bordul iahtului lor "The Splendour", impreuna cu actorul Christopher Walken, pe care Wagner era foarte gelos.
Au fost si au cinat intr-un restaurant, apoi s-au urcat la bordul iahtului pentru a bea un pahar de vin, moment in care intre Walken si Wagner ar fi izbucnit o cearta.
Natalie ar fi plecat de pe punte, pentru a se duce in cabina principala, dar cand Wagner s-a intors in cabina, ea nu era acolo. Ea ar fi revenit pe punte, pentru a folosi o barca pneumatica, probabil pentru a parasi iahtul. Ulterior a fost gasita inecata.
Intr-un interviu acordat CNN, capitanul vasului a povestit o cu totul alta versiune. Potrivit lui, cuplul s-ar fi retras in cabina principala, unde s-ar fi certat puternic. "Apoi s-a lasat linistea", spune el, adaugand ca a aflat de la Wagner ca "Natalie a disparut", asa cum a disparut si barca de salvare. La NBC, capitanul l-a acuzat chiar pe Wagner ca nu a facut niciun efort pentru a o gasi pe Natalie. "Trebuia ca ancheta sa nu faca prea mult zgomot", a declarat el, adaugand ca a fost victima unor presiuni pentru a nu incerca s-o localizeze pe actrita. "Adica ceva de genul:<>", a precizat capitanul.
Intrebat daca Wagner a avut vreo responsabilitate in privinta mortii actritei, capitanul a raspuns:"Da, eu as zice ca da", chiar daca nu a fost in stare sa spuna cu ce anume.
Natalie Wood, fiica unor emigranti rusi din San Francisco, pe numele ei real Nikolaevna Zaharenko, a fost gasita inecata la circa 2 kilometri de vas, imbracata in camasa de noapte, cu o jacheta pe deasupra si avea sosete in picioare. Potrivit autopsiei, pe corpul ei s-au gasit numeroase contuzii.
Richard Wagner a anuntat, prin intermediul unuia dintre agentii sai, ca va colabora cu politia. "Familia Wagner are incredere in politie pentru a evalua validitatea acestor noi informatii si credibilitatea surselor care nu ar trebui sa fie motivate de cea de-a 30-a comemorare a acestei tragice morti", a declarat agentul familiei. "Ancheta a concluzionat ca a fost vorba despre un accident, despre un inec accidental. Dar daca ancheta noastra va aduce noutati, ne vom ocupa de ele", a spus politia.