"Nu pot să omit din acest discurs referirea la încălcarea făţişă a dreptului internaţional de către Rusia", a declarat Merkel la un eveniment al Confederaţiei Sindicatelor Germane (DGB) pentru demiterea preşedintelui în exerciţiu, Rainer Hoffmann. "Războiul din Iugoslavia ne-a arătat deja în anii 1990 cât de fragilă este ordinea mondială", a mai spus ea în cursul acestei reuniuni desfăşurate miercuri seara într-un cadru restrâns, despre care media germane au relatat joi dimineaţă.
"Susţin eforturile guvernului german, UE şi SUA de a-i ţine piept lui Putin în acest război barbar", a afirmat Angela Merkel.
Merkel, care a ocupat funcţia de cancelar timp de 16 ani până în decembrie trecut, a declarat că nu va da sfaturi de pe margine guvernului german, dar a afirmat că sprijină eforturile executivului de a "pune capăt acestui război barbar", a declarat pentru Reuters un participant la eveniment.
Referitor la repercusiunile pe care le va avea războiul, ea a afirmat că acestea nu pot fi prezise cu precizie, dar că în orice caz vor fi profunde, evocând pericolul foametei în Africa.