x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel îl contrazice pe Donald Trump: Statul Islamic nu este învins

Angela Merkel îl contrazice pe Donald Trump: Statul Islamic nu este învins

08 Feb 2019   •   15:29
Angela Merkel îl contrazice pe Donald Trump: Statul Islamic nu este învins

Statul Islamic este departe de a fi înfrânt, a apreciat vineri cancelarul Angela Merkel, în discursul ţinut la inaugurarea noului sediu al serviciului german de informaţii externe (BND). Reuters observă că ea l-a contrazis astfel pe preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, care a anunţat victoria asupra grupării jihadiste.

"Aşa-zisul Stat Islamic a fost din fericire lăsat fără teritoriu, dar din nefericire asta nu înseamnă că Statul Islamic a dispărut. El se transformă într-o forţă de război asimetric. Iar aceasta, bineînţeles, este o ameninţare", a spus Merkel.

Cancelarul a afirmat că monitorizarea evenimentelor din Siria este una din priorităţile BND, alături de urmărirea ameninţărilor informatice şi a ştirilor false menite să influenţeze alegerile democratice.

Miercuri, Trump a susţinut că se aşteaptă ca săptămâna viitoare să se anunţe oficial recucerirea de către coaliţia internaţională a ultimelor teritorii controlate de jihadişti în Siria. Încă din decembrie, anul trecut, el a scris pe Twitter că Statul Islamic a fost învins.

Preşedintele Statelor Unite intenţionează să retragă trupele americane din Siria până la sfârşitul lui aprilie. Intenţiile sale au alarmat aliaţii europeni, care se tem de revenirea islamiştilor, în absenţa unui plan de pace credibil care să pună capăt războiului civil.

"Suntem încă departe de pace în Siria", a avertizat vineri Merkel. AGERPRES

×
Subiecte în articol: angela merkel donald trump stat islamic