"În cursul dimineţii, au fost lansate mai multe rachete hipersonice. Este un eveniment major pentru ţară şi o etapă semnificativă pentru consolidarea securităţii Rusiei şi a capacităţilor de apărare", a afirmat Vladimir Putin.
Este prima dată când Rusia testează mai multe rachete hipersonice Zircon în acelaşi timp. Ministerul rus al Apărării nu a oferit detalii despre zona în care au avut loc testele balistice.
Rusia a multiplicat testele cu rachete hipersonice în ultimul an, Administraţia Vladimir Putin catalogând drept "invincibilă" noua tehnologie balistică. Primul test cu rachetă Zircon a avut loc în octombrie 2020. În ultimele luni, armata rusă a testat rachete Zircon prin lansarea de la bordul unui submarin şi de la bordul unei fregate. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat în trecut că rachetele de tip Zircon pot atinge viteze de nouă ori mai mari decât cea a sunetului şi au o rază de acţiune de circa 1.000 de kilometri. Liderul de la Kremlin a lăudat tehnologia hipersonică, evidenţiind că vor fi consolidate semnificativ capabilităţile militare ale Rusiei. Testele cu rachetele Zircon se vor încheia la sfârşitul acestui an. Sisteme de rachete Zircon urmează să fie instalate începând din 2022 la bordul fregatelor şi submarinelor Forţelor Navale ruse. Primele tipuri de rachete hipersonice, Avangard, capabile să atingă viteze de 27 de ori mai mari decât cea a sunetului, sunt în dotarea armatei ruse din decembrie 2019.
Administraţia Vladimir Putin are ca prioritate modernizarea forţelor armate, în contextul tensiunilor în relaţiile cu Occidentul apărute după anexarea de către Rusia a regiunii ucrainene Crimeea, în 2014. Criza s-a amplificat în contextul în care Ucraina se teme de o lovitură de stat organizată de Rusia şi de un atac militar. Rusia, Statele Unite şi NATO urmează să iniţieze în ianuarie negocieri pentru reducerea tensiunilor prin oferirea unor garanţii de securitate.
(sursa: Mediafax)