x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Aprovizionarea globală cu orez este în pericol din cauza vremii

Aprovizionarea globală cu orez este în pericol din cauza vremii

05 Aug 2022   •   12:00
Aprovizionarea globală cu orez este în pericol din cauza vremii

Condițiile meteorologice nefavorabile care afectează principalii furnizori de orez din Asia, inclusiv cel mai mare exportator, India, amenință să reducă producția celui mai important aliment de bază din lume și să alimenteze inflația alimentară, care se apropie deja de niveluri record, scrie Reuters

În ultimii doi ani, orezul a contracarat tendința de creștere a prețurilor la alimente, pe fondul unor recolte excepționale și al unor stocuri mari la exportatori, chiar dacă COVID-19, întreruperile în aprovizionare și, mai recent, conflictul dintre Rusia și Ucraina au făcut ca alte cereale să devină mai scumpe.

Dar vremea nefavorabilă din țările exportatoare din Asia, care asigură aproximativ 90% din producția mondială de orez, este posibil să schimbe traiectoria prețurilor, au declarat comercianții și analiștii.

"Există un potențial de creștere pentru prețurile orezului, odată cu posibilitatea unor scăderi ale producției în principalele țări exportatoare", a declarat Phin Ziebell, economist pentru agribusiness la National Australia Bank.

"O creștere a prețului orezului s-ar adăuga la provocările deja majore pentru accesibilitatea alimentelor în unele părți ale lumii în curs de dezvoltare", a declarat Ziebell pentru Reuters.

Ploile neregulate din centura de cereale a Indiei, un val de căldură în China, inundațiile din Bangladesh și scăderea calității în Vietnam ar putea reduce randamentele în patru dintre primii cinci producători de orez din lume, au declarat pentru Reuters fermieri, comercianți și analiști.

Principalele state indiene producătoare de orez, Bihar, Jharkhand, Bengalul de Vest și Uttar Pradesh, au înregistrat un deficit de precipitații musonice de până la 45% până acum în acest sezon, arată datele departamentului meteorologic de stat.

Acest lucru a dus, în parte, la o scădere de 13% a plantării orezului în acest an, ceea ce ar putea duce la o scădere a producției cu 10 milioane de tone sau cu aproximativ 8% față de anul trecut, a declarat B.V. Krishna Rao, președintele Asociației exportatorilor de orez din toată India.

Suprafața cultivată cu orez a scăzut și din cauza faptului că unii fermieri s-au reorientat către leguminoase și oleaginoase, a spus Rao.

Orezul semănat de vară în India reprezintă peste 85% din producția anuală, care a urcat la un nivel record de 129,66 milioane de tone în anul agricol până în iunie 2022.

"O scădere a producției este certă, dar marea întrebare este cum va reacționa guvernul", a declarat un dealer cu sediul în Mumbai.

Stocurile de orez din India la 1 iulie totalizau 55 de milioane de tone, față de ținta de 13,54 milioane de tone.

Acest lucru a menținut prețurile orezului la un nivel scăzut în ultimul an, împreună cu livrările record de 21,5 milioane de tone ale Indiei în 2021, mai mari decât totalul expediat de următorii patru mari exportatori din lume - Thailanda, Vietnam, Pakistan și Statele Unite.

"Dar guvernul este hipersensibil în ceea ce privește prețurile. O creștere mică l-ar putea determina să impună restricții la export", a declarat comerciantul.

În Vietnam, ploile din timpul recoltei au afectat calitatea cerealelor.

China, cel mai mare consumator și importator de orez din lume, a suferit pierderi de randament din cauza căldurii extreme din zonele de cultivare a cerealelor și se așteaptă să ridice importurile la un nivel record de 6 milioane de tone în 2022/23, potrivit Departamentului american al Agriculturii.

China a importat 5,9 milioane de tone în urmă cu un an.

Al treilea mare consumator mondial, Bangladesh, se așteaptă, de asemenea, să importe mai mult orez, în urma pagubelor provocate de inundații în principalele sale regiuni de producție, au declarat comercianții.

Analiștii sau agențiile guvernamentale, care adesea publică datele de producție abia mai târziu în cursul anului, nu au estimat încă amploarea totală a deficitelor în alte țări decât India.

Dar impactul vremii nefavorabile pentru recolte poate fi deja observat în creșterea ușoară a prețurilor de export din India și Thailanda în această săptămână.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: orez