x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Aproximativ 580.000 de plante de canabis, distruse în parcurile naturale din Statele Unite

Aproximativ 580.000 de plante de canabis, distruse în parcurile naturale din Statele Unite

de Mediafax    |    22 Aug 2012   •   09:34
Aproximativ 580.000 de plante de canabis, distruse în parcurile naturale din Statele Unite

O operatiune vasta de curatire a padurilor si parcurilor nationale din vestul Statelor Unite de plantatii ilegale de canabis s-a soldat cu distrugerea a 578.000 de plante, cu o valoare estimata la peste un miliard de dolari, informeaza Mediafax, care citeaza AFP.

Operatiunea care a durat doua luni, debutand pe 1 iulie, a avut loc in sapte state americane: California, Arizona, Idaho, Oregon, Utah si Washington. Ea a fost condusa de agentia antidrog americana si de serviciile silvicole.

"Autoritatile federale si locale din cele sapte state au eradicat 578.000 de plante de canabis. Agentia antidrog a estimat valoarea acestor plante de canabis la peste un miliard de dolari", a declarat Ministerul.

Majoritatea plantatiilor ilegale au fost gasite in California, acolo unde s-au descoperit 96 de plantatii si "cel putin 484.000 de plante au fost confiscate".

"Cantitati enorme de deseuri, sute de metri de tevi pentru irigare si zeci de kilograme de ingrasaminte si pesticide au fost confiscate de pe aceste plantatii", a precizat Ministerul. Au fost gasite de asemenea si arme.

In California au fost arestate si inculpate 14 persoane, ele avand legatura cu aceste culturi ilegale.

Padurile si parcurile nationale "continua se fie afectate de efectele culturilor ilegale de canabis imediat dupa recoltare. Cultivatorii distrug vegetatia pentru a face loc plantelor de canabis, taind arbori pentru a asigura lumina plantelor, si deviind cursuri de apa pentru a iriga aceste culturi". "Ei introduc produse chimice si otravuri pentru a fertiliza culturile lor, folosesc pesticide si produse impotriva rozatorilor, contaminand pamantul si cursurile de apa", potrivit Ministerului.

×
Subiecte în articol: politie plante canabis plantatie