x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Două persoane au fost arestate în Peru fiindcă ar fi plănuit un atac la forumul APEC

Două persoane au fost arestate în Peru fiindcă ar fi plănuit un atac la forumul APEC

de Redacția Jurnalul    |    08 Mar 2024   •   23:55
Două persoane au fost arestate în Peru fiindcă ar fi plănuit un atac la forumul APEC
Sursa foto: Hepta

Poliția peruană a declarat vineri că arestat un iranian și un peruan care ar fi plănuit un atac asupra unui israelian la Conferința de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC), programată să se desfășoare în cursul acestui an în Peru.

Șeful poliției peruane, Oscar Arriola, a declarat că arestările au fost efectuate în urma unei investigații în coordonare cu agențiile internaționale de informații, care au furnizat date despre un cetățean iranian care a sosit în Peru la începutul lunii martie, notează Reuters.

"A trebuit să acționăm rapid pentru că astăzi (vineri - n.r.) iranianul urma să se întoarcă în Iran după ce a format o celulă teroristă pentru a elimina un cetățean israelian care urma să participe la evenimentul APEC”, a declarat Arriola.

Arriola a declarat că autoritățile au identificat israelianul care ar fi fost vizat în atac, însă au ales să nu facă public numele persoanei din motive de securitate.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: peru arestari apec