x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un asteroid a intrat în atmosfera Pământului și a luminat cerul deasupra Canalului Mânecii

Un asteroid a intrat în atmosfera Pământului și a luminat cerul deasupra Canalului Mânecii

de Redacția Jurnalul    |    13 Feb 2023   •   15:45
Un asteroid a intrat în atmosfera Pământului și a luminat cerul deasupra Canalului Mânecii

Un asteroid de mici dimensiuni a intrat în atmosfera Pământului și a luminat cerul de deasupra Canalului Mânecii, formând un efect de stea căzătoare.

Asteroidul a fost observat cu puțin timp înainte de ora 03:00 GMT, luni dimineață. Este doar a șaptea oară când impactul unui asteroid este prezis de cercetători. Agenția Spațială Europeană a anunțat pe Twitter că acesta a fost „un semn al progreselor rapide în ceea ce privește capacitățile globale de detectare a asteroizilor".

O persoană care susține că a fost martoră la eveniment a scris tot pe Twitter că asteroidul „a luminat cerul cu un flash roz care a fost spectaculos". O organizație non-profit din Belgia a spus că obiectul a intrat în atomsferă la aproximativ patru kilometri de coasta franceză și a creat un efect de „minge de foc", potrivit BBC.

Specialiștii au numărat peste 1,1 milioane de asteroizi, dar se crede că numărul real este mult mai mare.

Ultimul asteroid despre care s-a prezis că va intra în atmosfera Pământului a fost văzut pe cerul din Ontario, Canada, în noiembrie anul trecut. În octombrie 2022, agenția spațială americană NASA a anunțat că experimentul său de deviere a traiectoriei unui asteroid a avut succes.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: asteroid pamant