x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac armat la Sydney. Un bărbat a tras 50 de focuri de armă. Mai multe persoane sunt rănite

Atac armat la Sydney. Un bărbat a tras 50 de focuri de armă. Mai multe persoane sunt rănite

de Redacția Jurnalul    |    06 Oct 2025   •   09:15
Atac armat la Sydney. Un bărbat a tras 50 de focuri de armă. Mai multe persoane sunt rănite
Sursa foto: Hepta

Poliția australiană audiază, luni, un bărbat acuzat că a deschis focul de la fereastra unui apartament din Sydney și a rănit mai multe persoane. Polițiștii încearcă să afle motivul acestuia, excluzând totodată legăturile cu terorismul.

Suspectul a tras până la 50 de focuri la întâmplare cu o pușcă. Incidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni în suburbia Croydon Park, potrivit Reuters.

Este incredibil că nimeni nu a murit”, a declarat un reprezentant al Poliției într-o conferință de presă, adăugând că bărbatul nu are legături cu crima organizată sau cu grupuri teroriste.

Două persoane au fost tratate în spital, una dintre ele fiind supusă unei intervenții chirurgicale. De asemenea, personalul ambulanței a tratat 14 persoane la fața locului.

×
Subiecte în articol: atac armat sydney