UPDATE 7:
Cancelarul austriac Sebastian Kurz a transmis un mesaj de unitate, după atacul islamist de luni seară de la Viena, soldat cu cinci morți și cel puțin 12 răniți.
„Nu vom permite niciodată ca ura să câştige teren. Trebuie să fim conştienţi că acesta nu este un conflict între creştini şi musulmani sau între austrieci şi migranţi. Inamicul nostru - terorismul islamist - nu vrea doar să producă moarte şi durere, dar vrea şi să ne divizeze societatea”, a spus Sebastian Kurz.
Atacatorul care a fost împușcat de polițiști, un tânăr în vârstă de 20 de ani, este originar din Macedonia de Nord. Accesta se afla în evidenția autorităților austriece după ce a vrut să plece în Siria, să se alăture ISIS.
Pe 25 aprilie 2019, bărbatul a fost condamnat la 22 de luni de închisoare, însă a fost eliberat mai devreme, pe 5 decembrie.
UPDATE 6:
Ministrul austriac de interne Karl Nehammer a acuzat, într-o conferință de presă televizată marți dimineață, „terorismul islamic” în atacul de la Viena, iar numărul morților a urcat la cinci - patru victime și un atacator, anunță Reuters.
Sute de polițiști îi caută pe autorii atacului din Viena. Nehammer a declarat că poliția a împușcat mortal un atacator, un bărbat care purta o centură falsă de explozivi, pe care autoritățile l-au identificat drept un simpatizant al Statului Islamic.
Poliția a confirmat marți că trei civili - doi bărbați și o femeie - au fost uciși în atacuri, cu cel puțin alți 15 răniți, inclusiv un ofițer de poliție. Radioul ORF a anunțat ulterior că un al patrulea civil, o femeie, a murit.
Un purtător de cuvânt al poliției a spus că au fost solicitate întăriri și că cel puțin 1.000 de ofițeri au fost implicați în căutări.
Atacatorul ucis de polițiști și alți indivizi înarmați au atacat luni seară șase locații din centrul Vienei, începând în afara principalei sinagogi. Martorii vorbesc de bărbați care trageau în mulțimea din baruri cu puști automate, întrucât mulți oameni au profitat de seara trecută, înainte de a fi introdus un blocaj la nivel național din cauza COVID-19.
Nehammer a declarat că material video a fost confiscat de la domiciliul atacatorului cunoscut în timpul unei percheziții, iar poliția investigează potențialele sale conexiuni.
Agenția de știri APA a raportat că mai multe case au fost percheziționate și au fost făcute arestări.
Șeful poliției din Viena a refuzat să ofere detalii suplimentare cu privire la identitatea atacatorului.
Poliția a blocat o mare parte din centrul istoric al orașului peste noapte, îndemnând publicul să se adăpostească. Mulți și-au căutat refugiu în baruri și hoteluri, în timp ce mijloacele de transport în comun din orașul vechi au fost oprite.
Oskar Deutsch, șeful comunității evreiești din Viena a declarat pe Twitter că nu este clar dacă templul sau birourile organizației erau vizate, acestea fiind închise în acel moment.
Pe rețelele de socializare au circulat filmări ale unui ins înarmat care fugea pe o stradă pietruită trăgând și strigând. Un alt film arată un bărbat împușcând o persoană în fața a ceea ce pare a fi un bar de pe strada care adăpostea sinagoga.
Capitala Austriei a fost scutită de atacurile mortale care au lovit Parisul, Londra, Berlin și Bruxelles, printre altele, în ultimii ani.
UPDATE 5:
Poliția din Viena a prezentat mai multe informații despre atacul din centrul orașului:
- Trei persoane au murit, doi bărbați și o femeie.
- 15 persoane sunt grav rănite, inclusiv un ofițer de poliție.
- Atacul a fost comis de cel puțin un suspect care a fost împușcat și ucis de poliție.
- Se consideră că agresiunea are un „motiv islamist”, a precizat poliția. În cadrul unei conferințe de presă din această dimineață, ministrul de interne Karl Nehammer a declarat că omul înarmat care a fost împușcat de poliție a fost „radicalizat” și era un simpatizant al ISIS.
- Suspectul era înarmat cu o pușcă de asalt, printre alte arme.
- Suspectul purta ceea ce părea a fi o vestă explozivă, dar s-a dovedit a fi fals.
- Echipele SWAT au percheziționat apartamentul suspectului.
As of 06:30 am, this is what we can confirm towards the assault in Vienna's inner city district: #0211w pic.twitter.com/AIzIovFyKh
— POLIZEI WIEN (@LPDWien) November 3, 2020
UPDATE 4:
Ministrul austriac de Interne, Karl Nehammer, a anunţat, în cursul nopţii, că unul dintre autorii atacului din centrul oraşului Viena este încă în libertate, îndemnând locuitorii capitalei Austriei să rămână în case.
"Este cea mai urâtă zi pentru Austria din ultimii ani. Din păcate, sunt răniţi şi morţi. Un terorist care avea o armă automată a fost eliminat. Cel puţin încă unul dintre autori este căutat activ", a declarat Karl Nehammer, într-o conferinţă de presă organizată în cursul nopţii de luni spre marţi.
"Îndemn cetăţenii să rămână în case şi să evite centrul oraşului", a precizat Karl Nehammer, subliniind că prezenţa elevilor în şcolile din Viena nu va fi obligatorie marţi.
"Putem depăşi orice situaţie dificilă dacă suntem uniţi, dacă suntem disciplinaţi. Gândurile mele sunt la rudele victimelor. Un lucru trebuie să fie foarte clar: atunci când este atacat unul dintre noi, suntem atacaţi cu toţii", subliniat ministrul de Interne al Austriei.
La rândul său, directorul Poliţiei din Viena, Gerhard Pürstl, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă că un agent de poliţie a fost rănit grav în confruntările cu autorii atacului şi este supus unei intervenţii chirurgicale. "Avem un civil ucis şi numeroşi răniţi la serviciile de urgenţă", a precizat el.
Anterior, cancelarul Sebastian Kurz a declarat că Austria a fost vizată de un "teribil atac terorist". "Austria trece prin clipe foarte grele. Suntem victimele unui teribil atac terorist petrecut în capitala ţării", a afirmat Sebastian Kurz, citat de publicaţia Der Standard. "Gândurile mele sunt la victimele acestui atac", a adăugat cancelarul Austriei, mulţumindu-le forţelor de ordine pentru intervenţia rapidă.
Cel puţin o persoană a murit, iar numeroase altele au fost rănite în atacurile armate produse luni seară în centrul oraşului Viena, conform unui bilanţ preliminar anunţat de autorităţile austriece. "În acest moment, putem confirma următoarele informaţii: incidentul armat a început la ora 20.00, în zona Seitenstettengasse. Indivizi înarmaţi au comis atacuri în şase zone din Viena. O persoană a murit, iar numeroase altele sunt rănite, inclusiv un agent de poliţie", a anunţat Poliţia din Viena, prin Twitter. "Un suspect a fost împuşcat mortal de poliţie", a precizat Poliţia, cerând presei să evite speculaţiile.
Cel puţin 15 persoane sunt spitalizate în urma atacului, au declarat surse citate de agenţia de presă APA. Autorităţile pornesc de la premisa că este vorba de un atac terorist.
UPDATE 3:
Ministrul austriac de Interne, Karl Nehammer, a declarat că mai mulți agresori au tras focuri de armă în șase locații diferite, aflate în apropierea sinagogii din centrul Vienei, relatează Reuters. Cel mai probabil, este vorba despre o acțiune teroristă coordonată, a dat de înțeles Nehammer.
Între timp, potrivit presei austriece, patru teroriști ar fi fost prinși.
UPDATE 2:
Ministrul austriac de Interne, Karl Nehammer, a declarat pentru ORF că este posibil ca atacul să fi fost comis de mai multe persoane, scrie Reuters. „În acest moment credem că este vorba, foarte posibil, de un atac terorist!”, a afirmat el. „Credem că sunt mai mulți criminali. Din nefericire, există, de asemenea, mai multe persoane rănite și, probabil, morți”, a adăugat el.
Un ofițer de poliție a fost ucis, iar o persoană a fost arestată, relatează agenția APA. Potrivit, presei locale, un alt atacator ar fi fost omorât.
UPDATE 1:
Potrivit ziarului austriac „Kurier”, citat de „The Jerusalem Post”, atacul din centrul capitalei austriece s-ar fi soldat cu șapte morți, iar masacrul ar fi fost comis de mai mulți teroriști.
Într-un alt incident, aparent separat, agenția de presă „Teletrader”, citată tot de publicația israeliană, a relatat despre o posibilă situație de luare de ostatici, la un restaurant de sushi, aflat la circa 2,5 kilometri distanță de sinagoga în apropierea căreia a avut loc primul atac.
:ȘTIRE INIȚIALĂ:
Un atac armat a avut loc, luni seară, în centrul orașului Viena, unde au fost mobilizaţi numeroşi agenţi ai forţelor de ordine.
Incidentul a avut loc în apropierea unei sinagogi, conform agenţiei APA şi site-ului Vienna.at. Potrivit unor martori, doi indivizi au deschis focul, rănind mai multe persoane. Conform Reuters, una dintre aceste persoane ar fi decedat.
Și unul dintre cei doi presupuşi autori ai atacului ar fi fost împuşcat mortal de forţele de ordine, iar celălalt este căutat de trupele speciale. Autoritățile nu au aflat încă motivul atacului, dar nu exclud un incident terorist.