x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atentate in serie in campania electorala

Atentate in serie in campania electorala

de Anca Aldea    |    14 Iun 2005   •   00:00
Atentate in serie in campania electorala

Iranul a fost lovit, la sfarsitul saptamanii trecute, de o serie de atentate teroriste. Escaladarea violentelor din sudul tarii survin in plina campanie electorala. Cel putin zece civili iranieni si-au pierdut viata si peste 75 de persoane au fost ranite in patru atacuri lansate duminica dimineata in sud-vestul tarii, in orasul majoritar arab Ahvaz. Localitatea, situata la frontiera cu Irakul, este capitala provinciei Khuzestan, una dintre zonele cele mai bogate in petrol, unde arabii si populatia locala isi disputa influenta. In aprilie, localnicii arabi, majoritari siiti, s-au ridicat impotriva fortelor de securitate iraniene.

CAND TARA ARDE... La Teheran, capitala republicii islamice, doua explozii s-au soldat cu moartea unei persoane si ranirea altor patru. Politia a arestat un suspect si a anuntat ca nici o grupare extremista nu si-a asumat responsabilitatea. Cu toate acestea, Consiliul Suprem de Securitate al tarii suspecteaza ca in spatele acestor atentate se afla grupari afiliate fostului regim irakian si ale Partidului Baas. Regimul de la Teheran acuza Washingtonul ca sprijina financiar celule teroriste pentru a destabiliza apropiatele alegeri prezidentiale, anuntate pentru 17 iunie. "Apelurile la boicotarea alegerilor au esuat, gruparile teroriste cu baza in Irak au incercat, prin aceste atentate, sa impiedice buna desfasurare a scrutinului prezidential de vineri (la 17 iunie, n.r.) si o rata mare de participare. Acesti teroristi sunt antrenati sub egida americanilor", a declarat un responsabil al guvernului de la Teheran.

Violentele din ultima vreme au lovit si orasul sfant Qom, unde ultraconservatorii doresc mentinerea regimului islamic. Circa 120 de sustinatori ai acestora l-au atacat in urma cu cateva zile pe fostul presedinte al Parlamentului, Behzad Nabavi, unul dintre liderii organizatiei mujahedinilor revolutiei islamice. El a fost acuzat de spionaj in favoarea americanilor.

DEZBATERE
Intr-un clip publicitar, favoritul scrutinului prezidential de vineri, conservatorul mo-derat Rafsandjani, vorbeste detasat despre moda, sex, libertate si politica. In scurtul filmulet prezentat duminica la postul public de televiziune, politicianul in varsta de 70 de ani incearca, pe ultima suta de metri, sa convinga electoratul tanar sa il voteze. "Tinerii sunt liberi sa-si aleaga vestimentatia pe care s-o poarte, dar nu trebuie sa fie in totalitate despuiati. Relatiile de prietenie intre cele doua sexe sunt o alegere buna, dar daca cei doi prieteni vor sa mearga mai departe, familiile lor trebuie sa fie anuntate, iar ei sa se gandeasca ca nu trebuie sa incalce legile Islamului". Ayatollahul Rafsandjani a fost presedinte al Iranului intre 1989 si 1997.

×
Subiecte în articol: externe