x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Austria suspectează că un colonel a spionat pentru Rusia decenii

Austria suspectează că un colonel a spionat pentru Rusia decenii

09 Noi 2018   •   11:58
Austria suspectează că un colonel a spionat pentru Rusia decenii

Cancelarul austriac, Sebastian Kurz, a afirmat vineri că Austria îl suspectează pe un ofiţer de armată, recent pensionat, că a întreprins activităţi de spionaj în favoarea Rusiei timp de decenii şi că Viena i-a cerut Moscovei explicaţii pe această temă, relatează Reuters, AFP şi dpa. 

În cazul respectiv este implicat un colonel, ale cărui activităţi de spionaj ar fi început în anii 1990, a declarat Kurz presei, fără să indice numele ofiţerului. 

''Dacă suspiciunea se confirmă, astfel de cazuri, indiferent dacă au loc în Olanda sau în Austria, nu duc la o ameliorare a relaţiilor dintre Rusia şi Uniunea Europeană'', a declarat cancelarul austriac. 

Ambasadorul Rusiei la Viena a fost convocat de către ministrul austriac de externe, Karin Kneissl, care a anulat o deplasare prevăzută în Rusia, a mai spus Kurz. 

După ce procurorii stabilesc faptele în dosarul austriac, guvernul va discuta despre viitorii paşi cu celelalte state ale UE. 

Austria s-a aflat printre ţările europene care au menţinut contacte diplomatice strânse cu Moscova, în pofida implicării Rusiei în conflictul din Ucraina, şi chiar după otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei lui în Marea Britanie. 

Viena, unde îşi au sediul diferite organizaţii internaţionale şi unde trăiesc mii de diplomaţi străini, este cunoscută ca fiind un punct central al spionajului european. 

Oraşul a servit drept poartă de intrare pentru ţările comuniste în timpul Războiului Rece, datorită apropierii sale de Europa de Est. AGERPRES

×