x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Autorităţile pentru imigraţie din Marea Britanie separă copiii de părinţi

Autorităţile pentru imigraţie din Marea Britanie separă copiii de părinţi

03 Iul 2018   •   14:01
Autorităţile pentru imigraţie din Marea Britanie separă copiii de părinţi

Guvernul Marii Britanii separă copiii de părinţii, în perioada în care aceştia din urmă sunt trimişi în taberele de detenţie pentru imigranţi – practică a administraţiei Trump, condamnată la nivel mondial, scrie The Guardian.

Sute de copii sunt separaţi de un părinte sau de un tutore legal în fiecare an în Marea Britanie, potrivit unei organizaţii de caritate, Bail for Imigration Detainees (Bid).

Bid a reprezentat 155 de părinţi, în acest an, care au fost separaţi de copiii lor, în timp ce se aflau în taberele de detenţie pentru imigranţii din Marea Britanie. Organizaţia are în jur de 170 de cazuri pe an.

Deşi Marea Britanie s-a situat împotriva politicii de separare a copiilor de părinţi, Bid susţine că acest lucru s-a întâmplat în Marea Britanie cu cel puţin trei familii în ultimele 16 luni.

Într-un studiu publicat în 2013, Bid a discutat cu 111 părinţi, care au fost separaţi de 200 de copii pe o perioadă de trei ani. Perioada medie de detenţie este de 270 de zile.  

×