Ambasada SUA din Kampala a lansat sâmbătă un avertisment cetățenilor să caute adăpost în timp ce autoritățile ugandeze efectuau o operațiune masivă antiterorism după ce au descoperit o celulă al-Shabaab în capitală, informează agenția DPA.
"Rămânem în contact strâns cu omologii noștri ugandezi în timp ce investigațiile continuă în ceea ce pare să fi fost planificarea unui atac iminent", a declarat ambasada într-un comunicat.
Ea a adăugat că autoritățile au sporit securitatea pe aeroportul internațional Entebbe și la alte obiective importante și au cerut cetățenilor să evite aglomerația.
"În acest moment nu cunoaștem ținte specifice", a mai afirmat ambasada.
Grupul islamist radical a revendicat responsabilitatea pentru atacurile asupra fanilor de fotbal la Kampala în timpul Cupei Mondiale din 2010, în care peste 70 de persoane au fost ucise și zeci rănite.
La începutul acestei luni, al-Shabaab a promis răzbunare pentru uciderea cofondatorului său, Ahmed Godane, într-un atac aerian american.
Godane a revendicat responsabilitatea pentru atacul din 2013 asupra Westgate Mall din Nairobi ce a ucis 67 de persoane. Acest asalt a avut loc ca represalii pentru acțiunea Kenyei și Occidentului împotriva al-Shabaab în Somalia, a declarat grupul.
Al-Shabaab controla la un moment dat cea mai mare parte din sudul și centrul Somaliei și chiar părți din Mogadiscio. În timp ce a fost slăbit militar de trupele somaleze și ale Uniunii Africane, grupul încă deține puterea în unele zone.
El caută să stabilească un stat islamic în Somalia și a avut o alianță cu Al Qaida din 2012, amintește DPA.