x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un avion s-a prăbușit în Brazilia. 14 persoane au murit

Un avion s-a prăbușit în Brazilia. 14 persoane au murit

de Redacția Jurnalul    |    17 Sep 2023   •   10:20
Un avion s-a prăbușit în Brazilia. 14 persoane au murit
Sursa foto: Twitter

14 persoane au murit în urma unui accident de avion în statul Amazonas din Brazilia, potrivit Reuters

14 persoane aflate într-un avion de mici dimensiuni au murit sâmbătă după ce aparatul de zbor s-a prăbușit în statul Amazonas din nordul Braziliei, a declarat guvernatorul statului.

Accidentul a avut loc în provincia Barcelos, la aproximativ 400 de kilometri de capitala de stat, Manaus.

„Regret profund moartea celor 12 pasageri și a doi membri ai echipajului care au fost victime ale accidentului de avion din Barcelos", a transmis Wilson Lima, guvernatorul statului Amazonas pe platforma X.

Se pare că victimele erau turiști. În momentul accidentului, regiunea se confruntă cu precipitații abundente, iar cea mai probabilă cauză este o eroare de pilotaj.

Compania aeriană Manaus Aerotaxi a emis un anunț care confirmă faptul că a avut loc un accident, dar nu oferă detalii despre numărul victimelor.

„Contăm pe respectarea confidențialității celor implicați în acest moment dificil și vom fi disponibili pentru a furniza toate informațiile și actualizările necesare pe măsură ce investigația progresează", se arată în declarația citată de Reuters.

Forța aeriană braziliană a anunțat că anchetatorii de la Centrul de Investigare și Prevenire ale Accidentelor vor începe o anchetă cu privire la motivele prăbușirii aeronavei, un Embraer Bandeirante.

 

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: avion prabusit