x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Avocatul lui Sarkozy, reţinut într-un dosar în care este citat şi numele fostului preşedinte

Avocatul lui Sarkozy, reţinut într-un dosar în care este citat şi numele fostului preşedinte

30 Iun 2014   •   13:26
Avocatul lui Sarkozy, reţinut într-un dosar în care este citat şi numele fostului preşedinte

Avocatul lui Nicolas Sarkozy a fost reţinut luni într-un presupus caz de trafic de influenţă şi încălcare a secretului de instrucţie, în care este citat şi numele fostului preşedinte francez (2007-2012), potrivit unei surse judiciare, transmit AFP şi EFE, citat de Agerpres. Thierry Herzog a fost reţinut pentru a fi interogat de biroul anticorupţie al poliţiei judiciare. Doi înalţi magistraţi francezi au fost de asemenea reţinuţi luni, potrivit aceleiaşi surse. Anchetatorii încearcă să stabilească dacă fostul şef al statului, cu sprijinul avocatului său, a încercat să obţină informaţii de la un înalt magistrat privind o investigaţie care îl viza, în schimbul promisiunii unui post de prestigiu.

În cadrul unei anchete judiciare deschise la 26 februarie de către parchetul naţional financiar, anchetatorii vor astfel să afle dacă Nicolas Sarkozy a fost informat în mod ilegal în legătură cu punerea sa sub ascultare.

Această măsură, spectaculoasă pentru că este vorba de un fost preşedinte, a fost decisă în septembrie într-o altă anchetă, cea privind acuzaţiile de finanţare de către Libia lui Muammar Gaddafi a campaniei prezidenţiale victorioase din 2007 a lui Sarkozy.

Cei doi magistraţi reţinuţi sunt Gilbert Azibert, avocat general al Curţii de Casaţie, care ar fi primit promisiunea unui post de prestigiu, şi un alt avocat al înaltei instanţe, Patrick Sassoust.

Relansarea acestei afaceri judiciare survine în contextul în care Nicolas Sarkozy este tot mai des citat în Franţa pentru o revenire în politică prin preluarea din nou a conducerii partidului său de dreapta (UMP), intrat într-o criză fără precedent din cauza unui scandal privind o serie de facturi false.

×
Subiecte în articol: Nicolas Sarkozy Thierry Herzog