x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Barack Obama: "L-aș salva pe domnul Putin, dacă ar fi în pericol să se înece"

Barack Obama: "L-aș salva pe domnul Putin, dacă ar fi în pericol să se înece"

25 Apr 2014   •   15:33
Barack Obama: "L-aș salva pe domnul Putin, dacă ar fi în pericol să se înece"

Chiar dacă îşi aruncă în continuare săgeţi în privinţa crizei din Ucraina, Barack Obama şi Vladimir Putin nu uită regulile diplomaţiei. De data aceasta a fost rândul liderului de la Casa Albă să iasă la rampă. Iar subiectul a fost acelaşi abordat de Vladimir Putin în urmă cu o săptămână: ar deveni oare preşedintele american salvamar pentru omologul său de la Kremlin?

„Cu siguranţă l-aş salva pe domnul Putin, dacă ar fi în pericol de a se îneca. Îmi place să cred că aş salva pe oricine de la înec. Înainte eram un înotător destul de bun, am crescut în Hawaii, dar acum mi-am cam ieşit din mână”, a declarat președintele SUA, potrivit digi24.ro

„Sper să nu fiu nevoit să ajung într-o asemenea ipostază. Dar ştiţi, departe de legăturile interguvernamentale, există şi unele personale. Nu pot spune ca avem o relaţie specială, dar totuşi este om şi unul curajos chiar, aşa că sigur m-ar salva”, spunea Putin, pe 17 aprilie, la Moscova.  

Preşedintele SUA, Barack Obama, a sosit vineri dimineaţă în Coreea de Sud pentru o vizită de două zile.

În această săptămână, guvernul sud-coreean a semnalat o reluare a activităţii la situl Punggye-ri, din Coreea de Nord, ceea ce ar putea însemna că pregătirile pentru al patrulea test nuclear sunt în curs de desfăşurare.

Institutul americano-coreean, un prestigios centru de cercetare despre Coreea de Nord având sediul în SUA, a relevat vineri că analiza imaginilor din satelit, luate acum două zile, sugerează o activitate crescută la situl menţionat. Potrivit analiştilor, este posibil ca Phenianul să dorească să perturbe vizita preşedintelui Statelor Unite ale Americii în Coreea de Sud, stat vecin şi inamic, procedând la un nou test nuclear.

Există însă voci care afirmă că regimul nord-coreean nu ar dori să rişte să provoace mânia Chinei, puternicul său aliat şi singurul susţinător economic cu greutate. Potrivit Seulului, ar putea fi vorba de nişte simple manevre destinate să dea impresia unui alt test nuclear.

Coreea de Nord a efectuat trei teste nucleare până în prezent: în octombrie 2006, în mai 2009 şi în februarie 2013, teste interzise de ONU şi care au condus de fiecare dată la înăsprirea sancţiunilor internaţionale împotriva Phenianului.

Seulul este a doua etapă, după Tokyo, a turneului preşedintelui american Barack Obama în Asia, care va mai cuprinde Malaezia şi Filipine.

×