x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Batalioanele de voluntari şi organizaţiile pro-Maidan cer preşedintelui Poroşenko introducerea legii marţiale în Est

Batalioanele de voluntari şi organizaţiile pro-Maidan cer preşedintelui Poroşenko introducerea legii marţiale în Est

29 Iun 2014   •   15:31
Batalioanele de voluntari şi organizaţiile pro-Maidan cer preşedintelui Poroşenko introducerea legii marţiale în Est

Aproximativ 1.000 de manifestanţi, care s-au adunat duminică în faţa administraţiei prezidenţiale din centrul Kievului, solicită întreruperea armistiţiului inoperant şi instituirea legii marţiale în regiunile Lugansk şi Doneţk (estul ţării), unde separatiştii controlează o parte din teritoriu, informează agenţia de presă Interfax, conform Agerpres.

Batalioanele de voluntari Donbas, Dnepr, Aidar etc. şi organizaţii pro-Maidan cer preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko suspendarea încetării focului şi instituirea legii marţiale în Est, la acest miting iniţiat de liderii batalioanelor de voluntari. Numeroşi protestatari poartă cagule pe cap. 'În numele poporului ucrainean vă cerem să opriţi armistiţiul, să impuneţi legea marţială, să furnizaţi un număr suficient de arme pentru unităţile de voluntari şi să le permiteţi să pună în aplicare măsurile de eliminare a teroriştilor', se afirmă într-un apel dat publicităţii la miting. Protestatarii cer de asemenea preşedintelui ucrainean să-şi îndeplinească promisiunile electorale în ceea ce priveşte asigurările sociale pentru combatanţii trimişi să lupte pe 'Frontul de Est' împotriva insurgenţilor separatişti înarmaţi. Mai mult, ei îi solicită lui Poroşenko să insiste pe lângă UE pentru instituirea unei a treia etape de sancţiuni împotriva Rusiei.

Preşedintele Poroşenko a decis vineri prelungirea cu 72 de ore a armistiţiului provizoriu decretat de Kiev între trupele ucrainene şi rebeli. Aşa-numitele forţe de autoapărare din Doneţk şi Lugansk au promis să respecte încetarea focului până la 30 iunie. Concomitent, Uniunea Europeană a somat Rusia să detensioneze situaţia din estul Ucrainei în acest răstimp, ameninţând cu impunerea de noi sancţiuni.

În pofida armistiţiului, cinci militari ucraineni şi-au pierdut viaţa şi încă 17 au fost răniţi în ultimele 24 de ore în estul ţării, după cum a relatat duminică postul de televiziune ucrainean Piatâi Kanal, citând un purtător de cuvânt al comandamentului pentru operaţiunea specială, Aleksii Dmitraşkovski. Potrivit acestuia, trei soldaţi au fost ucişi în urma unui tir cu lansatoare de grenade asupra unui post de control în apropierea oraşului Slaviansk, bastion al separatiştilor proruşi. Alţi doi militari ai forţelor regulate au pierit într-un atac asupra unui convoi militar în apropiere de satul Nijniaia Olhovaia, în regiunea Lugansk.

Pierderile suportate de către susţinătorii independenţei de la începutul operaţiunii speciale antiteroriste se ridică la 145 de morţi şi 312 răniţi, conform aceluiaşi purtător de cuvânt, citat de Ria Novosti.

În ceea ce priveşte numărul manifestanţilor de la Kiev, publicaţia rusă Novaia Gazeta relatează că mitingul de protest a reunit duminică nu o mie, ci mai multe mii de persoane în faţa administraţiei prezidenţiale.

×