x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bază de date cu maghiarii de pretutindeni

Bază de date cu maghiarii de pretutindeni

11 Noi 2010   •   00:00

Organizaţiile şi partidele maghiare din afara Ungariei încă nu au primit detalii despre iniţiativa Guvernului de la Budapesta de creare a unei baze de date despre etnicii maghiari de pretutindeni, informează ziarul Nepszabadsag, citat de MTI.



Vicepremierul ungar Zsolt Semjen a propus săptămâna trecută crearea unei baze de date despre etnicii maghiari care trăiesc în afara Ungariei, pentru meţinerea unei legături între membrii naţiunii ungare.

Cu ocazia Conferinţei Permanente Maghiare (Maert), Semjen a avertizat în legătură cu tendinţa asimilării etnicilor maghiari în culturile ţărilor în care trăiesc, cerând un "angajament politic al naţiunii" pentru abordarea acestor probleme.

Hunor Kelemen, ministrul român al Culturii şi preşedintele executiv al UDMR, a declarat că nu cunoaşte detalii despre planul creării bazei de date, subliniind însă că o astfel de iniţiativă riscă să pună probleme din cauza gestionării informaţiilor.

Jozsef Berenyi, liderul formaţiunii etnicilor maghiari din Slovacia (MKP), a declarat că nu există detalii despre cine va colecta datele şi prin ce canale. Berenyi este de părere că înscrierea în această bază de date va fi voluntară.

Cotidianul slovac de limbă maghiară Uj Szo a ridicat semne de întrebare în legătură cu modul în care partidul de guvernământ Fidesz va folosi baza de date cu maghiarii de pretutindeni.

×
Subiecte în articol: externe