x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe BCE se pregătește să majoreze dobânda de referință

BCE se pregătește să majoreze dobânda de referință

24 Apr 2022   •   19:53
BCE se pregătește să majoreze dobânda de referință

BCE vrea să încheie achizițiile de obligațiuni și să crească dobânda cheie în perioada iulie-septembrie, scrie Reuters.

Banca Centrală Europeană (BCE) a hotărât inițial eliminarea lentă a stimulentelor acordate în contextul pandemiei de COVID-19 însă creșterea rapidă a inflației o determină să accelereze ritmul. 

Estimările arată că inflația se va menține ridicată și în anul 2024, potrivit unor surse citate de Reuters. 

Inflația a ajuns la 7,5% în blocul comunitar în martie 2022, peste prognozele BCE. 

Totodată, Christine Lagarde, președintele BCE a spus că achizițiile de obligațiuni trebuie să se încheie în trimestrul al treilea al anului și va fi nevoie ca dobânda cheie să fie majorată. 

De asemenea, este de așteptat ca dobânda de referință să crească de două ori în acest an, poate chiar de trei ori, în funcție de reacția piețelor la deciziile BCE. Costul creditului se așteaptă să crească cu 85 de puncte de bază, ceea ce înseamnă mai mult de trei majorări de câte 25 de puncte. Asta înseamnă că dobânda la depozite să revină pe plus, de la -0,5% în prezent, pentru prima oară după 2014. 

Dobânzile vor crește însă doar după oprirea achizițiilor de obligațiuni, iar acest lucru este așteptat în jur de 1 iulie. Prin urmare, BCE le-ar putea crește după ședința de politică monetară din 21 iulie. 

Dobânda cheie a fost majorată de BCE ultima oară în 2011, considerată o greșeală deoarece a marcat începutul crizei datoriilor în zona euro. 

 

×