Mii de oameni s-au strans ieri pe strazile din centrul Beirutului pentru a manifesta impotriva ocupatiei fortelor siriene a Libanului. "Siria, afara!" - strigau protestatarii inconjurati de militari inarmati.
Presiuni tot mai mari sunt exercitate din afara Libanului ocupat de aproape trei decenii de fortele siriene. Statele Unite si alte tari au cerut imperativ regimului libanez sa investigheze asasinarea, saptamana trecuta, a fostului premier Rafik Hariri. Manifestantii, adunati pe strazile orasului de catre opozitia libaneza, au purtat drapele si esarfe in rosu si alb, care simbolizeaza "lupta pasnica pentru independenta". Unii, cu ramuri de maslin in mana, au scandat incontinuu sloganuri impotriva presedintelui Siriei, Bashar al-Assad. Altii au purtat portrete ale lui Hariri, ale fostului presedinte libanez Bashir Gemayel, asasinat in 1982, si ale fostului lider de stanga Kamal Jumblatt, ucis in 1977. "Nu incitam la violenta, continuam revolta pasnica pana la obtinerea independentei si a a libertatii. Popoarele din Ucraina, Georgia si Polonia nu sunt mai presus decat noi", a declarat un deputat al opozitiei. La aceeasi lupta pasnica s-a angajat si Hariri in octombrie 2004, cand a demisionat din fruntea Guvernului, alaturandu-se opozitiei. (Anca Aldea)Citește pe Antena3.ro