x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bela și Marta Karolyi,  nevinovaţi în scandalul Nassar

Bela și Marta Karolyi,  nevinovaţi în scandalul Nassar

02 Iul 2018   •   12:50
Bela și Marta Karolyi,  nevinovaţi în scandalul Nassar

Celebrii antrenori români de gimnastică, soţii Bela şi Marta Karolyi, nu vor fi inculpaţi pentru presupusul rol pe care l-ar fi avut în agresiunile sexuale comise de Larry Nassar, fostul medic al lotului de gimnastică al SUA, aflat acum în închisoare, a decis un mare juriu din Texas.  Procuratura din comitatul Walker a conchis că nu există dovezi că aceştia ar fi comis infracţiuni.

Larry Nassar,  pe numele căruia există şase capete de acuzare pentru agresiune sexuală asupra unui copil, a fost inculpat pentru acţiunile sale comise la ferma din Huntsville, aflată la aproximativ 110 kilometri de Houston. Imediat după proces, soţii Karolyi au refuzat să facă declaraţii de presă.

Doctorul Nassar, care a lucrat şi pentru Universitatea din Michigan, a fost condamnat în ianuarie, în Michigan, la până la 175 de ani de închisoare pentru agresarea sexuală a tinerelor gimnaste care se aflau în grija sa.  

×
Subiecte în articol: bela si martha karoly bela karolyi