x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bilanţ NEGRU în SUA! Numărul de morți a depășit 20.600. Sunt 529.740 de cazuri de coronavirus

Bilanţ NEGRU în SUA! Numărul de morți a depășit 20.600. Sunt 529.740 de cazuri de coronavirus

12 Apr 2020   •   08:49
Bilanţ NEGRU în SUA! Numărul de morți a depășit 20.600. Sunt 529.740 de cazuri de coronavirus

Statele Unite au depăşit Italia, având cel mai mare număr de decese cauzate de coronavirus din lume, potrivit celor mai recente date ale Johns Hopkins University. Peste 20.600 de oameni din SUA au murit până acum, relatează BBC.

Reperul sumbru vine la scurt timp după ce SUA a devenit prima naţiune care a înregistrat peste 2.000 de decese de coronavirus într-o singură zi.

Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a declarat sâmbătă că rata deceselor din regiune pare să se stabilizeze.

Anunţând o cifră de 783 de decese noi în ultimele 24 de ore, acesta a menţionat că rata înregistrată în ultimele câteva zile se situează în jurul aceleiaşi valori.

„Acesta nu este un nivel constant şi puteţi vedea că numărul este oarecum stabil, dar se stabilizează într-un ritm oribil”, a spus Cuomo, adăugând: „Acestea sunt numere incredibile care prezintă pierderi şi durere incredibile”.

Statul New York a devenit epicentrul focarului din SUA, înregistrând peste 180.000 din cele 529.740 de cazuri estimate la nivelul ţării.

Sâmbătă, fiecare stat american a declarat stare de dezastru ca răspuns la epidemie.

Peste 100.000 de oameni au murit până acum în întreaga lume de când pandemia a izbucnit în China în decembrie.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: coronavirus