x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bilanțul victimelor în urma accidentului feroviar din Spania a crescut la 39 de morți

Bilanțul victimelor în urma accidentului feroviar din Spania a crescut la 39 de morți

de Redacția Jurnalul    |    19 Ian 2026   •   09:22
Bilanțul victimelor în urma accidentului feroviar din Spania a crescut la 39 de morți
Sursa foto: X @SumitHansd/Accident feroviar Spania

Numărul persoanelor decedate în urma deraierii trenului a ajuns la 39, potrivit unui bilanț actualizat transmis de serviciile de urgență.

Bilanțul victimelor accidentului feroviar din Spania continuă să crească. Potrivit serviciile de intervenție, 39 de persoane și-au pierdut viața, relatează Sky News. în timp ce aproximativ 170 de persoane au fost rănite. Dintre acestea, 75 se află în continuare internate în spitale pentru îngrijiri medicale.

Conform autorităților, 15 răniți sunt în stare gravă, printre care se numără și patru copii.

Accidentul s-a produs duminică după-amiază, potrivit informațiilor furnizate de Adif (administratorul infrastructurii feroviare spaniole) pe canalele sale oficiale. A avut loc când trenul 6189 al companiei Iryo, care efectua cursa Málaga - Madrid, la doar zece minute după începerea călătoriei, trecea prin devierea de intrare pe linia 1 a gării Adamuz. Atunci a ieșit de pe șină și a ajuns pe șina adiacentă.

Un al doilea tren, cu destinația Huelva și care circula pe o linie adiacentă, a deraiat și el în urma incidentului.

 

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident feroviar Spania victime