x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Biserica Anglicană a votat în favoarea hirotonisirii femeilor ca episcopi

Biserica Anglicană a votat în favoarea hirotonisirii femeilor ca episcopi

de Agerpres    |    14 Iul 2014   •   19:17
Biserica Anglicană a votat în favoarea hirotonisirii femeilor ca episcopi

Sinodul General al Bisericii Anglicane a votat luni în favoarea hirotonisirii femeilor ca episcopi, o reformă istorică în cadrul unei Biserici profund divizate de decenii în legătură cu acest subiect, relatează AFP şi Reuters.

După aproape cinci ore de dezbateri, delegaţii reuniţi la York, în nordul Angliei, în cadrul Sinodului General, organismul de conducere al Bisericii Anglicane, au aprobat propunerea de a le permite femeilor să devină episcopi.

Reforma a fost promovată de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, şi ar putea duce la hirotonisirea primei femei ca episcop la începutul anului viitor. 

×
Subiecte în articol: biserica anglicana femei episcop