Puternica Biserică Catolică din Brazilia s-a declarat în favoarea uniunii civile între persoane de acelaşi sex, care este deja în vigoare în ţară, după ce se opusese în urmă cu un an, relatează AFP, preluat de Agerpres.
''Trebuie să se dialogheze pe tema drepturilor privind viaţa comună între persoanele de acelaşi sex care decid să trăiască împreună. Ele au nevoie de un sprijin legal din partea societăţii'', a declarat secretarul general al Conferinţei naţionale a episcopilor din Brazilia, Leonardo Steiner, într-un interviu publicat joi pe pagina de internet a cotidianului O Globo.
În urmă cu un an, Biserica se opunea unei decizii a justiţiei din Brazilia, cea mai mare ţară catolică din lume, care îi obliga pe toţi ofiţerii de stare civilă să înregistreze uniunile dintre persoanele de acelaşi sex, în aşteptarea unei legi a parlamentului.
În opinia monseniorului Steiner, Biserica este într-o schimbare constantă. ''Ea nu mai este aceeaşi odată cu trecerea timpului (...) Biserica încearcă întotdeauna să citească semnele timpului, pentru a vedea ce trebuie să se schimbe sau nu. Adevărurile credinţei nu se schimbă'', a subliniat el.
Leonardo Steiner a reamintit că partea Bisericii care se opune acestei măsuri judiciare se bazează pe faptul că legea nu a fost încă votată. Textul rămâne deocamdată pentru examinare în parlament.
În pofida acestor măsuri de integrare, peste 300 de homosexuali, transsexuali şi travestiţi sunt asasinaţi în fiecare an în Brazilia, potrivit organizaţiei neguvernamentale Grupo gay da Bahia