Cea de-a XVI-ea adunare generală a Congresului Mondial Evreiesc (WJC, după denumirea în lb.engleză), se inaugurează duminică seara, la Budapesta, însoţită de măsuri de protecţie excepţionale, relatează AFP şi EFE, citate de agerpres.ro.
Circulaţia a fost restricţionată, forţele de ordine patrulează şi toate tomberoanele au fost înlăturate din jurul Hotelului Intercontinental, unde se desfăşoară congresul. Măsurile de siguranţă vor fi în vigoare până în data de 8 mai.
Sâmbătă, în ajunul reuniunii, partidul ungar de extremă dreapta Jobbik a organizat o manifestaţie antisionistă la Budapesta, la care au participat câteva sute de persoane. Printre altele, manifestanţii au cerut ca toţi parlamentarii şi funcţionarii publici care au dublă cetăţenie ungaro-israeliană să demisioneze.
'Mulţi dintre noi nu voiau să vină, nu obişnuim să organizăm un congres sub protecţia poliţiei', dar 'am vrut să ne exprimăm solidaritatea cu comunitatea evreiască din Ungaria, care este una dintre componentele majore ale iudaismului european de azi, având 100.00 de suflete', a declarat pentru AFP, Serge Cwajgenbaum, preşedintele WJC, federaţia internaţională a comunităţilor evreieşti.
Incidentele antisemite s-au multiplicat în Ungaria în 2012, iar WJC aşteaptă ca guvernul ungar să ia măsuri, a spus el, subliniind că 'este nevoie de o schimbare'.
Fondat în 1936, WJC se consideră a fi 'braţul diplomatic al iudaismului mondial' şi îşi organizează adunările generale o dată la patru ani, de obicei la Ierusalim.
La actuala reuniune vor lua parte aproximativ 500 de delegaţi, iar premierul ungar Viktor Orban va pronunţa un discurs în sesiunea inaugurală.
Agenda de luni prevede şi o intervenţie a ministrului german de externe, Guido Westerwelle.
Primul ministru maghiar a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că nu va tolera nicio manifestaţie rasistă sau antisemită care ar leza demnitatea celor 500 de invitaţi la reuniunea WJC.
AFP menţionează că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Ungaria a fost aliată cu Germania nazistă, şi-au pierdut viaţa un număr de 500.000 până la 600.000 de evrei unguri.