x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bugetul reginei Elisabeta a II-a, lovit de austeritate

Bugetul reginei Elisabeta a II-a, lovit de austeritate

de Marina Constantinoiu    |    01 Iul 2011   •   12:41

Bugetul public alocat reginei Marii Britanii nu a fost nici el ocolit de masurile de austeritate luate de Guvernul britanic, deputatii aproband, joi, o reducere istorica cu 9% a fondurilor publice alocate familiei regale pentru deplasarile si angajamentele oficiale pana in 2015, informeaza AFP.
Familia regala va primi din partea statului britanic 35 de milioane de lire sterline (39 de milioane de euro) in anul financiar 2014/2015, pentru a acoperi cheltuielile pentru activitatile publice, a anuntat ministrul de Finante, George Osborne.

"Daca se tine cont de inflatie, aceasta reprezinta o reducere cu circa 9%" a bugetului alocat familiei regale in raport cu precedentul, a mai spus acesta.

Statul va analiza, de altfel, modul in care acesti bani sunt utilizati de regina. "Este vorba de o extindere importanta si istorica a controlului efectuat de Parlament si as vrea sa multumesc Majestatii sale pentru ca si-a deschis conturile", a adaugat ministrul.

Reducerile de buget impuse familiei regale trebuie sa fie aprobate de Camera Lorzilor din Parlamentul britanic.

Taierile de buget se inscriu in programul de austeritate adoptat de Guvernul britanic aflat la putere din mai 2010, compus din conservatori si liberal-democrati. Coalitia doreste sa elimine, pana in 2015, aproape in totalitate deficitul public, unul dintre cele mai mari din tarile dezvoltate.
Printul Charles i-a costat cu circa 18% mai mult pe contribuabilii britanici anul trecut, comparativ cu anul precedent, a anuntat, marti, biroul sau, suscitand furie in randul antimonarhistilor, care nu uita de cura de austeritate care a fost impusa de Guvern populatiei. Subsidiile publice acordate fiului cel mare al reginei au crescut cu 17,9%, ajungand la 2,2 milioane de euro in 2010/2011, fata de 2009/2010, a anuntat Clarence House, resedintia oficiala a printului de Wales. Cresterea a fost provocata, in mare parte, de cheltuielile pentru calatoriile oficiale ale printului.

×