x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bujori clonați, vedetele unui festival floral din China

Bujori clonați, vedetele unui festival floral din China

09 Apr 2018   •   12:10
Bujori clonați, vedetele unui festival floral din China

Peste 100 de bujori clonaţi reprezintă "vedetele" unui festival floral organizat în Luoyang, un oraş din provincia Henan, aflată în centrul Chinei. Perioada de maximă înflorire a plantelor expuse în cadrul acestui eveniment inedit va avea loc la jumătatea lunii aprilie, au precizat experţii chinezi, citaţi duminică de Xinhua. 

Oficialii din Luoyang, capitală imperială pe durata a 13 dinastii chineze, spun că deţin cei mai frumoşi bujori din această ţară. Bujorul a fost floarea preferată a familiilor regale datorită inflorescenţei sale luxuriante, care simbolizează în cultura chineză prosperitatea şi belşugul. 

Oraşul citat găzduieşte în această perioadă Festivalul Bujorilor, organizat în perioada 5 aprilie - 5 mai pentru a celebra această floare specială. 

Kong Xiangsheng, profesor la Universitatea Henan de Ştiinţă şi Tehnologie, a dezvăluit că 125 de bujori clonaţi au fost incluşi în programul ediţiei din 2018 a acestui festival. Vizitatorii vor putea să admire perioada de maximă înflorire a acestor plante timp de o săptămână, la jumătatea lunii aprilie. 

Plantele au fost clonate pe baza ţesuturilor de bujori prelevate din rădăcini, tulpini şi frunze, cultivate apoi în medii sterile. 

Cercetătorii de la Academia de ştiinţe agricole şi silvicultură din Luoyang au completat secvenţierea completă a genomului de bujor în 2017, înregistrând 65.898 de gene şi alcătuind o bază de date ce cuprinde aproximativ 1.000 de varietăţi de bujori. 

Secvenţierea genomului va duce la o protecţie mai bună a bujorului sălbatic şi la o extindere a programelor ce vizează obţinerea de produse cosmetice pe baza acestor flori. 

Potrivit profesorului Wang, oamenii de ştiinţă vor putea cu ajutorul tehnologiei de clonare să cultive mai rapid şi pe o scală mai amplă anumite varietăţi rare de bujori.

AGERPRES

×