x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria - Centrala "Belene", reactivată

Bulgaria - Centrala "Belene", reactivată

de Petio Petkov    |    03 Sep 2008   •   00:00

După 20 de ani de la începerea constructiei şi 17 de la îngheţarea proiectului, miercuri, la Belene, a fost reluată în cadrul unei ceremonii oficiale construcţia celei de a doua centrale atomoelectrice bulgare.



După 20 de ani de la începerea constructiei şi 17 de la îngheţarea proiectului, miercuri, la Belene, a fost reluată în cadrul unei ceremonii oficiale construcţia celei de a doua centrale atomoelectrice bulgare.

Au participat primul ministru Serghei Stanişev, miniştri, reprezentanţi ai concernelor "Atomstroiexport"(Rusia),  "Areva" (Franţa) şi "Siemens" (Germania). Centrala va avea două reactoare ruseşti de tipul VVER, a cîte 1 000 de megawaţi fiecare.

RISCURI. Proiectul a primit, în decembrie 2007, aprobarea Comisiei Europene. Valoarea investiţiei este apreciată acum la 4 miliarde de euro, dar opoziţia de dreapta afirmă că va putea fi de două ori mai mare. Preţul unui kilovat/oră produs la Belene va fi de aproximativ 3,7 eurocenţi. Prima unitate urmeaza sa intre in functiune in decembrie 2013, cea de a doua - in iulie 2014.

Experti ai Institutului de geofizica a Academiei bulgare de stiinte constata ca zona Belene este cea mai potrivita din punct de vedere a seismicităţii, în timp ce Ecologiştii din Partidul Verzilor avertizează despre riscurile proiectului care le depăşesc pe cele ale centralei atomoelectrice de la Kozludui.

×
Subiecte în articol: externe