x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria/ Liderul etnicilor turci face revelaţii scandaloase

Bulgaria/ Liderul etnicilor turci face revelaţii scandaloase

de Petio Petkov    |    27 Iun 2009   •   00:00

"Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi (MDL, partidul etnicilor turci şi Musulmanilor) este ca un bacil - unde intră, nu mai iese", a spus la o întâlnire electorală în oraşul Şumen liderul acestei formaţiuni, Ahmed Dogan.

"În mine este concentrată puterea, nu în deputaţii voştri, vreau să ştiţi bine acest lucru. Eu am instrumente - miniştri, adjuncţi de miniştri, direcţii, şefa fondului «Agricultura». Eu sunt puterea care distribuie bucăţile finanţării în această ţară", a spus Ahmed Dogan.

Revelaţiile scandaloase ale liderului turc pot fi văzute şi auzite pe câteva site-uri internet.
MDL a participat la guvernare în ultimii 8 ani - iniţial ca un partener al
partidului ţarist, apoi - în coaliţie cu partidul socialist şi cu cel ţarist. Partidul controlează câteva ministere-cheie şi are un cuvînt greu de spus în procesul de absorbire a fondurilor europene.

Cu un an în urmă, Ahmed Dogan a declarat că în jurul formaţiunii sale există un cerc de companii. Liderii opoziţiei de centru-dreapta au avertizat în ajunul ultimelor alegeri europene că, prin procesul de vânzare şi cumpărare de voturi, practicat în ghetourile de romi şi în localităţile mici, este şi un cerc de partide-satelit ale MDL.

Martin Dimitrov /UFD/ a spus că "MDL a devenit un monstru, pentru care regulile nu mai sunt valabile. Dogan şi partidul său se autosituează deasupra legilor şi a statului. Singura ieşire din această situaţie o reprezintă votul masiv pe data de 5 iulie /alegerile parlamentare/".

Ivan Kostov /"Democrați pentru o Bulgarie puternică"/ a declarat: "Dogan a spus într-un mod clar că nimeni nu poate guverna Bulgaria fără el, că el controleazăz fluxurile financiare. Declaraţia sa va face ca să nu mai primim nici-un ban de la UE".

Tatiana Donceva /lider al opoziției interne în cadrul Partidului socialist/ a afirmat: "Dogan ne-a arătat locul ca popor. Ani de zile ni s-a sugerat că nimic nu depinde de Parlament. Acum de ce sunteţi nemulţumiţi - a venit Dogan să spună - raia aţi fost, raia veţi fi."

×
Subiecte în articol: externe