x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria prelungește starea de urgență până la 30 iunie

Bulgaria prelungește starea de urgență până la 30 iunie

14 Iun 2020   •   15:59
Bulgaria prelungește starea de urgență până la 30 iunie
Sursa foto: pixabay.com

Bulgaria prelungește starea de urgenţă epidemică până la 30 iunie 2020.  Ministrul sănătăţii, Kiril Ananiev, a emis patru noi ordine pentru limitarea răspândirii pandemiei de coronavirus, transmite BTA.

Va fi scurtată perioada de izolare la domiciliu pentru persoanele diagnosticate cu COVID-19 după externarea lor din spital, de la 28 de zile la 14 zile.

Toate persoanele care ajung în Bulgaria din Suedia, Marea Britanie, Belgia, Portugalia, Olanda, şi din toate ţările terţe, cu excepţia Serbiei, Bosniei şi Herţegovinei şi Muntenegrului, vor intra în carantină timp de 14 zile, acasă sau în alt loc de cazare. Directorii inspectoratelor regionale de sănătate vor revoca carantina recomandată pentru turiștii sosiţi din Spania, Malta şi Italia, între 2 şi 14 iunie 2020.

Purtarea măștilor de unică folosință sau reutilizabile va fi olibatorie în toate locurile publice. 

Discotecile și cluburilor de noapte rămân închise.

Organizarea de evenimente de grup în spații închise, cu participarea a peste 10 persoane, inclusiv nunţi, baluri, botezuri, va fi interzisă.

Evenimente sportive în aer liber şi interior pot avea loc doar cu ocuparea în proporţie de 50% a capacităţii tribunelor. Scaunele vor fi rearanjate astfel încât să existe câte un loc gol între spectatori ori pentru a-i menține la distanțe de 1,5 m  unul de celălalt.

Cerinţa de ocupare a locurilor de 50% este valabilă și pentru congrese, conferinţe, seminarii şi expoziţii, spectacole teatrale, concerte şi alte evenimente live, cursuri de dans, de creaţie şi muzică şi săli de studiu.

×