x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un camion cu explozibil a intrat într-o secție de poliție din Pakistan. Zeci de morți

Un camion cu explozibil a intrat într-o secție de poliție din Pakistan. Zeci de morți

de Redacția Jurnalul    |    12 Dec 2023   •   13:45
Un camion cu explozibil a intrat într-o secție de poliție din Pakistan. Zeci de morți
Sursa foto: Hepta

Militanții islamiști au intrat marți cu un camion încărcat cu explozibil într-o secție de poliție din nord-vestul Pakistanului, ucigând cel puțin 24 de persoane, au declarat doi oficiali din domeniul securității. Atacul a fost revendicat de un grup de talibani pakistanezi, potrivit Reuters.

Atacul cu bombă și cu arme de foc a avut loc în districtul Dera Ismail Khan, în apropiere de granița cu Afganistan.

Postul de poliție era folosit de armata pakistaneză ca tabără de bază, au spus sursele. Militanții au lovit gardul cu camionul și apoi au atacat cu arme de foc. 24 de persoane au murit, mai susțin sursele, dar informația nu a fost confirmată în mod oficial.

De asemenea, mai multe persoane au fost rănite și se află în stare critică, a declarat Aizaz Mehmood, un oficial al serviciului de salvare administrat de stat.

Gurparea Tahreek-e-Jihad Pakistan (TJP), recent înființată, a declarat că militanții săi au comis atacul care a vizat armata pakistaneză.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pakistan camion cu explozibili