Cancelarul austriac Werner Faymann, membru al Partidului Social Democrat, îl susţine la preşedinţia Comisiei Europene pe candidatul Partidului Popular European (centru-dreapta), Jean-Claude Juncker, relatează media austriacă, potrivit portalului de ştiri Euractiv.
Partidul Popular European a câştigat alegerile pentru Parlamentul European, obţinând 213 mandate de eurodeputaţi faţă de 190 cât au obţinut grupul socialiştilor şi democraţilor, notează Euractiv.
Şeful executivului austriac a fost citat spunând că rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European trebuie luate serios în considerare şi în consecinţă Jean-Claude Juncker trebuie să obţină postul de şef al Comisiei Europene. Candidatul socialiştilor, Martin Schulz, ar putea continua să joace un rol important în Europa, a mai spus Werner Faymann, potrivit Euractiv.
Totuşi, potrivit unor informaţii care circulă, Juncker nu poate obţine unanimitatea, întrucât premierul britanic David Cameron şi cel ungar Viktor Orban şi-au exprimat deja rezervele faţă de numirea sa. Dar fostul premier al Luxemburgului ar putea obţine majoritatea calificată necesară de cel puţin 55% din partea statelor membre, reprezentând cel puţin 65% din populaţia UE, pentru a ocupa funcţia de şef al executivului comunitar. Cel mai probabil o decizie în acest sens ar putea fi luată cu prilejul Consiliului European din 26-27 iunie, potrivit unor surse citate de Euractiv.