x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Captură record de haşiş în Europa. 52.600 de kilograme confiscate de poliţia spaniolă

Captură record de haşiş în Europa. 52.600 de kilograme confiscate de poliţia spaniolă

05 Mai 2013   •   21:34
Captură record de haşiş în Europa. 52.600 de kilograme confiscate de poliţia spaniolă

Poliţia spaniolă a confiscat, duminică, 52,6 de tone de haşiş care era ascuns într-un depozit din oraşul Cordoba, aceasta fiind cea mai mare captură de acest gen consemnată în Spania, precum şi în Europa, informează agerpres.ro.

Precedentul record la acest capitol datează din anul 1996, când s-au găsit 36 de tone de haşiş la bordul unui vapor sub pavilion panamez, ancorat în portul Marin, din nord-estul Spaniei. 

Captura survine la o săptămână după ce garda civilă spaniolă a descoperit 32 de tone de haşiş într-un camion care aducea pepeni din Maroc. De asemenea, sâmbătă s-a anunţat destructurarea unei reţele de cultură şi trafic de marijuana între Spania şi Olanda, acţiune încheiată cu arestarea a 21 de persoane şi confiscare a 13.000 de plante de marijuana.

Spania este principala poartă de intrare în Europa pentru transporturile de droguri provenite din Africa şi America Latină şi deţine recordul european la capturile de cocaină şi haşiş. 

×
Subiecte în articol: hasis captura hasis